1/11509
label Dezvoltare autorenew 2025-09-29, 16:55
Tineri pentru Europa urmareste sustinerea participarii civice active a tinerilor prin sprijinirea schimburilor, mobilitatii si initiativelor acestora. Mai exact, aceasta actiune urmareste cresterea mobilitatii tinerilor prin sustinerea schimburilor de tineri. De asemenea, urmareste dezvoltarea cetateniei si intelegerii reciproce in randul tinerilor prin sustinerea initiativelor, proiectelor si activitatilor acestora ce vizeaza participarea lor activa la viata democratica.
Este Actiunea 1 din cele cinci actiuni ale programului Tineret in Actiune.
Tineret pentru Europa sprijina urmatoarele masuri.

1.1. SCHIMBURI DE TINERI
Ce: o oportunitate pentru unul sau mai multe grupuri de tineri de a gazdui sau a fi gazduiti de un grup dintr-o alta tara pentru a participa impreuna la un program comun de activitati. Accentul se pune pe activitatile de mobilitate in proiecte multilaterale, dar nu sunt excluse nici cele bilaterale. Orice schimb trebuie sa implice cel putin doua tari ale programului diferite, din care cel putin una este stat membru UE. Grupurile lucreaza impreuna la planificarea schimbului de tineri pe o tema de interes reciproc, cum ar fi participarea tinerilor in societate, rasism, xenofobie, patrimoniu local, protectia mediului sau consumul de droguri etc.
Durata: perioada de derulare a activitatii schimbului trebuie sa fie cuprinsa intre 6 si 21 de zile.
Participanti: grupuri de tineri cu varste intre 13 si 25 de ani dintr-o tara a programului (exceptie fac unii participanti din grup cu varste intre 25 si 30 de ani). Un schimb de tineri trebuie sa implice minimum 16 si maximum 60 de participanti - liderii de grup nu sunt inclusi.
Cine poate depune proiecte: organizatii sau asociatii non-profit dintr-o tara a programului sau grupuri informale de tineri, dar care sunt reprezentate (inclusiv contractual) de o organizatie cu personalitate juridica.
1.2. INITIATIVE ALE TINERILOR

Ce: un proiect in care tinerii participa in mod activ si direct in activitatile planificate chiar de ei si in care joaca roluri cheie, in vederea dezvoltarii spiritului de initiativa, antreprenoriat si creativitate. Proiectul este initiat, organizat si realizat chiar de tinerii insisi. Aceasta Actiune sprijina proiecte desfasurate la nivel local, regional sau national. De asemenea, sprijina crearea de retele intre proiecte similare din diferite tari, in scopul consolidarii aspectului lor european si intensificarii cooperarii si schimburilor de experienta intre tineri.
Tema proiectului este relevanta si de interes pentru grupul de tineri si, in acelasi timp, pentru comunitatea locala.
Initiative nationale ale tinerilor: proiecte dezvoltate de un singur grup in tara de rezidenta
Initiative transnationale ale tinerilor: proiecte realizate in comun de doua sau mai multe grupuri din diferite tari
Durata: proiectele de initiativa trebuie sa aiba o durata cuprinsa intre 3 si 18 luni, inclusiv pregatirea, implementarea, evaluarea si continuarea.
Participanti: tineri intre 18 si 30 de ani dintr-o tara a programului. Pot fi admisi si tineri intre 15 si 18 ani in conditiile supervizarii lor de catre un lucrator de tineret sau un instructor (coach).
Cine poate depune proiecte: organizatii, asociatii non-profit sau grupuri formate din cel putin 4 tineri dintr-o tara a programului.
1.3. PROIECTE PENTRU DEMOCRATIE

Ce: Un proiect pentru democratie este un proiect dezvoltat in parteneriat european, care permite colectarea ideilor, experientelor si metodologiilor din proiectele sau activitatile la nivel local, regional, national sau international, in vederea imbunatatirii gradului de participare a tinerilor.
Proiectele trebuie sa aiba un concept tematic, de exemplu sa se axeze in mod clar pe prioritatile generale ale programului Tineret in Actiune, participarea activa a tinerilor, diversitatea culturala, cetatenia europeana sau includerea sociala sau pe teme legate de viitorul Europei sau prioritatile politice identificate in cadrul cooperarii europene in domeniul tineretului.
Durata: proiectul, inclusiv pregatirea, implementarea, evaluarea si continuarea, trebuie sa aiba o durata cuprinsa intre 6 si 18 luni.
Participare: Este deschisa tinerilor intre 13 si 30 de ani. Orice proiect pentru democratie trebuie sa implice cel putin 16 participanti.
Cine poate depune proiecte: organizatii sau asociatii non-profit dintr-o tara a programului, autoritati locale, regionale sau nationale sau orice grup informal de tineri (reprezentat de o organizatie non-guvernamentala non-profit cu personalitate juridica).
1.4. PROIECTE PILOT PENTRU RETELE TEMATICE
A fost publicat un apel pentru propuneri (EACEA/08/07). Scopul sau este de a sprijini crearea si/sau consolidarea retelelor tematice in proiecte de schimburi de tineret, initiative ale tinerilor si proiecte pentru democratie in cadrul programului Tineret in Actiune si a programului Tineret.
Youthpass: Orice participant intr-un Schimb de tineri, o Initiativa a tinerilor sau un Proiect pentru democratie este indreptatit sa primeasca un Youthpass, care descrie si valideaza experienta de invatare non-formala. Prin acest Youthpass, Comisia Europeana certifica faptul ca experienta de invatare obtinuta prin Program este recunoscuta ca o experienta educationala si o perioada de invatare non-formala si informala.
Date limita pentru depunerea proiectelor:
Marea majoritate a proiectelor (formularelor de candidatura) va fi procesata la nivel national de catre Agentiile Nationale. Proiectele sunt selectate de comitete nationale de selectie, compuse din persoane familiare cu domeniul tineretului si activitatile de tineret, de exemplu membri ai Consiliilor Nationale ale Tineretului. Pentru proiectele care sunt selectate la nivel national, exista cinci date limita de depunere a proiectelor pe an: 1 februarie, 1 aprilie, 1 iunie, 1 septembrie, 1 noiembrie.
Doar un numar limitat de proiecte specifice va fi procesat la nivel european si va fi selectat de catre Agentia Executiva. Proiectele specifice includ, printre altele, aplicatii pentru proiecte depuse de organizatii din tarile partenere din Sud-Estul Europei si cele trimise de organizatii non-guvernamentale europene cu filiale in cel putin 8 tari.
Pentru toate proiectele selectate la nivel european (sub-actiunile 1.1, 1.3), exista trei date limita de depunere a aplicatiilor pe an: 1 februarie, 1 iunie, 1 septembrie.
CONTACT
Data limita pentru Actiunea 1.4 (EACEA/08/07): 1 septembrie 2007
Tarile programului sunt: cele 27 de state membre UE, tarile SEE (Islanda, Liechtenstein si Norvegia) si Turcia.
DG EAC D.2 - Youth In Action
DG Education and Culture
European Commission
200 rue de la Loi
B-1049 Brussels
Tel: +32 2 2991111
Fax: +32 2 2957633
Email: eac-youthinaction@ec.europa.eu