Campania isi propune sa activeze, prin mijloacele artei participative (teatru social, muzica, fotografie, film) constiinta tinerilor din localitatile implicate in proiect in vederea luarii de atitudine pozitiva fata de problema indiferentei si discriminarii (pe criterii de: gen, varsta, religie, rasa, dizabilitate, etc).
In cadrul campaniei, Asociatia A.R.T. Fusion va organiza o sesiune de formare (training) in perioada 30 Martie - 1 Aprile 2007 in Bucuresti pentru organizatiile din tara care doresc sa utilizeze teatru forum ca mijloc de interventie sociala pe problematica discriminarii.
Teatru Forum este o metoda de a face teatru dezvoltata de Augusto Boal in anii 60, ce foloseste teatru ca un instrument pentru cunoasterea si schimbarea realitatii. Teatru Forum este un spectacol interactiv de teatru (pentru non-actori) in care audienta cu ajutorul Jokerului (moderator) urca pe scena, inlocuieste personajele si incearca sa rezolve o situatie inspirata din realitate. Atat actorii amatori cat si spectatorii au prin aceasta experienta posibilitatea ?de a iesi in afara lor?, dincolo de temerile si frustrarile personale, si de a intra intr-o alta realitate prin intermediul rolurilor care si le asuma pe scena. Aflat ca public in acest decor, cu ajutorul Jokerului (moderator) spectatorul are posibilitatea de a se transforma din personaj pasiv si indiferent intr-un actor activ si implicat. Spect-actorii au sansa de a urca pe scena si a lua atitudine fata de situatii de viata aflate sub semnul opresiunii sociale orice forma ar imbraca ea, in special discriminarea.
Pe aceasta cale sunt invitate sa participe la acest training ONG-uri care doresc sa exploreze posibilitatea de a folosi Teatru Forum/Teatrul celor Opresati - ca instrument de interventie sociala in proiecte si activitatii directe cu beneficiari sau voluntari si in special in activitati de preventie si informare pe tematica discriminarii (pe criterii de; gen, varsta, religie, rasa, dizabilitate, etc).
Trainingul se caracterizeaza printr-un nivel inalt de interactivitate si aplicabilitate practica a cunostiintelor asimilate.
Conditiile de participare
- participantii trebuie sa aiba peste 18 ani
- participantii trebuie sa fie implicati activ in organizatia pe care o reprezinta ca angajat sau ca voluntar;
- participantii trebuie sa aiba disponibilitatea a replica metoda in comunitatea in care activeaza;
- participantii trebuie sa aiba un minim de abilitati de comunicare si experienta de ,,public speaking?;
- participantii trebuie sa respecte programul sesiunii de formare in proportie de minim 90%;
- pentru a se inscrie participantii vor trebuie sa completeze formularul de aplicare si sa-l trimita la adresa indicata mai sus pana in data de 20 Martie 2007;
Fiecare organizatie poate trimite maxim doi reprezentanti pentru participarea la acest training.
Participantilor care vor lua parte la intregul curs de formare li se vor elibera certificate de participare.
Aspecte financiare
Nu se aplica taxa de participare la training. Organizatorii vor pune la dispozitia participantilor materiale informative, sala de curs si pauzele de cafea .
Masa, cheltuielile de transport si cazare vor fi asigurate de catre participantii la sesiune.
Inscriere
Organizatiile interesate sunt invitate sa-si trimita candidatura de a participa la acesta sesiune pana in data de 20 Martie 2007 pe adresa art_fusion_romania@ yahoo.com cu mentiunea ?inscriere sesiune de formare Teatru Forum?. Asociatia A.R.T. Fusion va anunta in termen de 3 zile lista participantilor la training. Trainingul este deschis pentru un numar de 18 participanti.
Formularul de aplicare puteti sa-l descarcati si de pe adresa www.artfusion. ro.
Obiectivele sesiunii de formare:
La sfarsitul acestei sesiuni participantii vor fi capabili sa:
1. sa inteleaga scopul si beneficiile metodei Teatrului Forum (Teatrul celor Opresati);
2. sa creeze personaje si scenarii de Teatru Forum in beneficiul organizatiei pe care o reprezinta;
3. sa aplice in diferite moduri metoda in cadrul proiectelor organizatiei in care activeaza;
Asociatia A.R.T Fusion va oferi in acest sens pe perioada anului consultanta in implementarea activitatilor de Teatru Forum pentru organizatiile care au participat la aceasta sesiunea de formare.