TABARA FORUM IT - EVENIMENT INTERNATIONAL CU INCEPERE DIN 21 AUGUST

3/3483
label Dezvoltare autorenew 29 Sep 2025, 16:54
Cea de a 3-a editie a Taberei internationale Forum IT, eveniment aflat traditional sub auspiciile UNESCO si organizat cu sprijinul Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei si al Autoritatii Nationale pentru Tineret, se va desfasura in perioada 21-27 august si va fi gazduit de Colegiul Militar Liceal `Dimitrie Cantemir` din Breaza, prestigioasa institutie de invatamant preuniversitar a Armatei Romane.

Lansata in vara anului 2005, ca eveniment in sfera educatiei non-formale, sub lozinca `IT la iarba verde`, tabara Forum IT fructifica cea mai importanta resursa a tinerilor: timpul liber din vacanta.


`Nu ne propunem sa dezvoltam cursuri care sa completeze programa scolara, ci sa-i informam pe tineri despre cursurile si trainingurile oferite de companii, sa-i aducem fata in fata cu expertii acestora, sa le spunem care sunt noile tendinte in domeniul tehnologiei informatiei si al comunicatiilor, care este stadiul tehnologiei si ce se profileaza ca noi aparitii pe piata in urmatorul interval de timp`, a afirmat jurnalistul de stiinta Catalin GROSU, presedintele Asociatiei Forum IT.

De-a lungul celor sase zile ale acestei a treia editii, deschisa inscrierii pana la data de 15 august, pasionatii de tehnologii informatice si comunicatii se vor „hrani” cu prezentari si conferinte, proiectii de film tehnic, dezbateri interactive, ateliere de presa IT&C, concursuri si activitati recreative, de socializare si team-building. Lucrarile fiecarei zile se difuzeaza live pe internet, utilizand solutia software autohtona Star Media Center, capabila de streaming de cea mai inalta calitate, inclusiv pentru telefonia mobila.

Incepand cu aceasta editie, Forum IT deschide colaborarea cu diverse entitati din domeniul informatic, de pe plan international, fie ele de educatie sau comerciale si care se afla in diverse forme de parteneriat cu ITC-ul romanesc. Totodata, in fiecare zi a taberei participantii vor avea posibilitatea unor discutii cu specialisti romani sau tineri aflati la studii in strainatate, in cadrul unor duplexuri prin internet, vizibile si publicului larg la adresa tabara.forumit.ro.

Experienta a numerosi parteneri si sponsori ai Taberei Forum IT va fi si ea o sursa de intarire a pregatirii si dezvoltare a cunoasterii pentru tinerii participanti, constienti de valoarea informatiilor pe care le vor aduce la eveniment: Microsoft, Intel, Asus, Ubisoft, Maguay, Intuitext, nVidia, Epson, Romtelecom, Gecad Net, TechReady.tv, Code40, UPC, Axelsoft, Kinetix, Romdur Gravura precum si reprezentantii presei IT din Romania.

Asociatia FORUM IT este persoana juridica romana de drept privat, autonoma, neguvernamentala, apolitica, constituita in scopul de a organiza, conduce si controla activitati de promovare a valorilor societatii cunoasterii, a accesului tinerilor la tehnologiile informatice si comunicatii.

A fost infiintata in luna aprilie 2006, pentru a putea derula in nume propriu evenimentele de tip Tabara Forum IT si a consolida si extinde parteneriatele cu alte institutii si organizatii similare, din tara si din strainatate.

Asociatia FORUM IT

Tel. 0721 528142

Tel. 0722 505489