DUPA 4 ANI DE TACERE-STUDENTII IES IN STRADA
calendar_month 02 Apr 2009, 00:00
ANOSR si organizatiile locale cer drepturile studentilor si se organizeaza intr-o actiune de protest, care isi deschide "portile" joi, 2 aprilie, incepand cu orele 11:30. In Timisoara, actiunile vor incepe de pe terenul de sport din fata de la Tequila, din Complexul Studentesc, pana in Piata Operei. Traseul studentilor protestatari va fi unul destul de simplu, si anume din complex, pe bulevardul Vasile Parvan, mai exact Universitatea de Vest Timisoara, apoi Universitatea Politehnica, iar in cele din urma centrul orasului – Piata Operei.
Organizatiile care ii reprezinta pe studenti au decis inceperea unei greve in urma negocierilor cu ministrul Educatiei – Ecaterina Andronescu, care considera ca poate sa duca studentii cu zaharelul. Pana acum studentii au avut parte numai de promisiuni din partea acesteia, care nu s-au respectat.
Astfel, daca ea ne joaca pe la spate, noi ne cerem drepturile in public!
Vom expune timisorenilor OSUTa de motive pentru care ministrul actual al Educatiei nu respecta drepturile studentilor.
Ministerul doreste sa scoata fondul de transport in comun, bursele sunt prea mici- in clipa de fata, 80% din bursieri ar trebui sa se descurce pentru cazare si masa cu 6 lei pe zi, sau chiar mai putin! Taxele au fost marite recent iar de anul viitor vor fi de 27,5 – 30 de milioane de lei vechi la licenta si 35 de milioane la master!Calitatea invatamantului este foarte slaba, Coruptia, nepotismul si servilismul raman o rana deschisa. Noi nu vrem sa pupam pe nimeni niciunde pentru a ajunge undeva! Mai multe detalii osut.ro
Actiuni de protest mai au loc in Cluj, Galati, Constanta si cel mai probabil si in Bucuresti.
Va asteptam pe toti cei care doriti sa ne sustineti, joi, 2 aprilie, incepand cu ora 11:30, in Complexul Studentesc.
Noutati