Tot mai multi studenti se tem de momentul in care vor trebui sa se angajeze si, mai exact, de confruntarea cu angajatorul care le-ar putea reprosa lipsa de cunostinte concrete si experienta practica. Chiar si pentru cei care si-au gasit deja un job, este adesea dificil sa se ridice la standardele profesionale cerute, pentru ca nu sunt suficient de bine pregatiti.

Proiectul F.O.C.U.S.training a aparut ca o posibila solutie la nivelul redus de experienta practica a studentilor, in procesul de construire a unei cariere.
F.O.C.U.S. training isi propune: dezvoltarea abilitatilor de comunicare, de lucru in echipa, de gandire creativa, leadership, precum si dezvoltarea unei atitudini orientate spre rezolvarea de probleme. Acestea sunt cele mai frecvente cerinte ale companiilor, asa cum rezulta din anunturile de angajare.
Sub sloganul “success context for students”, toate sesiunile de training sunt focusate pe subiecte de interes pentru tineri. Invitatii sunt specialisti in Resurse Umane din firme de consultanta, manageri de succes din companii nationale si multinationale si reprezentanti de marca ai mediului de afaceri. O sesiune dureaza 3 ore, are loc la Casa de Cultura a Studentilor si reuneste 20 de studenti, cu varsta intre 18-26 ani, din mediul universitar bucurestean, orientati spre dezvoltarea personala si profesionala, interesati de inceperea sau consolidarea carierei. Inscrierile se fac la adresa focus.training@teamwork.org.ro.
Rezultatele urmarite de acest proiect sunt: insusirea de catre participanti a unor concepte cheie si dobandirea de cunostinte practice si teoretice focalizate pe domeniile de interes, orientarea interesului studentilor spre activitatea de voluntariat, proiecte, training-uri, workshop-uri, seminarii de specialitate, asigurarea unui cadru informal, dar profesionist care incurajeaza exprimarea punctului de vedere, furnizarea de feed-back constructiv si lucrul in echipa.
Printre temele abordate in cadrul training-urilor sustinute pana acum se numara: “Time Management”, “Primii pasi in vanzari”, “Primii pasi spre o cariera de succes”.
Proiectul F.O.C.U.S. training este o initiativa a Organizatiei Nonguvernamentale pentru Tineret “Team Work”.
Contact: Alina Ginghina, Project Coordinator
Telefon: 0721.319.339,
E-mail: alina_ginghina_tw@yahoo.com
www.teamwork.org.ro












