CALIN

<b>Calin (file din poveste) de Mihai Eminescu personaj fantastic</b>Mihai Eminescu, cel mai mare poet romantic, geniul nostru national, a fost pasionat de pastrarea si prelucrarea folclorului. El ne-a lasat, in uriasul depozit al celor 15 000 de pagini manuscrise, pastrate la Academia Romana, un bogat material folcloric, cules de el sau copiat din culegerile altora: doine, strigaturi, cantece de dragoste si dor, bocete, blesteme, jocuri de copii, balade, oratii, colinde, proverbe, cantece de lume, basme in proza.Inceputurile pasiunii pentru creatia populara trebuie cautata in indepartata copilarie a lui Eminescu, cand mama ii vrajea cu povestile ei, iar la Ipotesti putea citi carti populare si de istorie, fapt pe care-l marturiseste poetul insusi in poezia Trecut-au anii: Trecutau anii ca nori lungi pe sesuri / si niciodata n-or sa fie iara, / Caci nu ma-ncanta azi cum ma miscara / Povesti si doine, ghicitori, eresuri, / Ce fruntea-mi de copil o-nseninara, / Abia-ntelese, pline de-ntelesuri.O adevarata literatura trainica scrie el care sa ne placa noua si sa fie originala pentru altii, nu se poate intemeia decat pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe traditiile, obiceiurile si istoria lui, pe geniul lui.In prelucrarea folclorului, el merge pana la modificari esentiale, ajungand la acel folclor savant, despre care vorbea G. Calinescu (referndu-se la poezia Mai am un singur dor pe care-o compara cu Miorita).Poezii precum Revedere, Ce te legeni, La mijloc de codru, ca si cartea feciorului de domn din Scrisoarea III, sunt prelucrari folclorice cu adaosuri in planul expresiei; dar, conform structurii sale romantice, Eminescu este atras, in mod deosebit, de folclorul fabulos: de mit, traditie, superstitie, legenda ori basm, adica de acele specii care dezbat ideile binelui si raului in lume, nastera universului si a omului: Fat-Frumos-din-Lacrima, Calin Nebunul, Frumoasa lumii, Fata din gradina de aur, Miron si frumoasa fara corp. Prin ele ajunge apoi la istoria mai indepartata a poporului roman, reusind sa creeze o mitologie romaneasca. Basmele sunt puse in versuri inaripate si ridicate la valoare de simbol: de exemplu Fata din gradina de aur capata intelesul simbolic al nefericirii geniului pe pamant. Folclorul este aici infuzat in plasma poeziei eminesciene, pana la identificarea cu lirismul poetului, abia recunoscan-du-i-se urma.In elaborarea poemului Calin (file din poveste), Eminescu pleaca de la tema folclorica a zburatorului, tema intalnita si la V. Alecsandri (Sburatorul) si la I.H. Radulescu (Zburatorul). Motivul acesta este semnalat inca de D. Cantemir in Descrierea Moldovei, ceea ce probeaza ca in conceptia poporului roman Zburatorul era un tanar frumos, un fel de duh, care sadeste sentimentul iubirii in sufletul tinerelor fete. Eminescu a modificat sensul tradi-tional al legendei si a facut din acel strigoi (duh) un voinic frunos, care, odata indragostit de fata de imparat, e capabil de sentimente puternice.Calin (file din poveste) a aparut la 1 noiembrie 1876, adica in epoca deplinei maturitati artistice a poetului, si este un poem de dragoste patruns de spirit popular, avand izvorul in basmul versificat Calin Nebunul, notat de Eminescu foarte de timpuriu (1871); titlul este dat de Ilarie Chendi in 1920, cand se tipareste intaia oara. Cand a fost versificat, i s-a pastrat tot izul poporan (G. Calinescu, Opera lui M. Eminescu,vol. I).Unul din cei trei feciori ai unui voinic din satul imparatului, Calin, porneste si el dupa ceilalti, plecati sa-si incerce norocul. Acestia il ingaduie pe langa dansii, pentru ca-l socotesc prost; nu era cu ei de-o seama si bun sa le pazeasca focul. Plecati in cautarea fetelor imparatesti, au de luptat cu cate un zmeu, dar Calin Nebunul face ispravile cele mai mari. El pleaca dupa carbune si vede dintrun copc zare de foc; tinand in loc pe Miazanoapte si pe Zori-de-zi, fura focul de la vatra a doisprezece zmei. Zmeii il tesala bine si-l obliga sa mearga dupa fata lui Ros imparat. Acolo taie capetele zmeilor si-i da fetei un inel, dupa care se intoarce la fratii sai si-i sfatuieste sa-l lase sa plece singur in cautarea fetelor de imparat. Calin gaseste pe fata cea mica doinind a jale, se lupta cu zmeul rapitor si-l rapune; in padurea de argint, doineste fata mijlocie, iar zmeul e omorat imediat; si pe fata cea mare, din padurea de aur, o salveaza numai dupa o lupta crunta cu cel de-al treilea zmeu.Intorcandu-se la fratii sai, cu catestrele fetele, dupa ce isi alesese pentru sine pe cea mijlocie, o blonda suava, adoarme. Atunci fratii ii taie picioarele si fug. Calin da de un tanar imparat care-si pierduse mainile, tot in lupta cu zmeii, si amandoi gasesc, dupa mai multe peripetii, apa vie cu care isi intregesc trupurile. Merg apoi la curtea imparatului Ros, unde tocmai era nunta mare. Calin dovedeste, cu limbile taiate ale zmeilor, ca el este omoratorul acestora si nu tiganul bucatar. Fratele de cruce de mult o voia pe fata imparatului Ros, dorinta implinindu-i-se. Intors acasa, la parinti, Calin intalni un copil de vreo sase ani baiatul lui manand o cireada. Mama-sa sedea intr-un bordei, pusa de fratii lui sa pazeasca gainile. Calin ii pedepseste pe cei doi frati cainosi, aruncand in sus o bomba care, cu voia lui Dumnezeu, cade asupra lor, omorandu-i.M. Eminescu versifica acest basm in mai multe variante si din amalgamul de fapte scoate acele minunate tablouri: intalnirea cu fata imparatului Ros, vitejestile lupte cu zmeii, regasirea din final. Basmul Calin Nebunul ramane in urma fata de constructia poetica din file din poveste, unde tesatura arhitectonica, pictura cuvantului, varietatea stilului, infatisarea caracterelor sunt saturate cu ploaia de aur a fanteziei eminesciene. Vechea plasmuire a ramas doar un rezervor poetic pentru cea noua: Calin (file din poveste) cum ne indica si titlul.Subiectul poemului, compoztia originala, noile elemente adaugate de poet (motivul zburatorului, cainta tatalui, nunta gazelor), abandonarea metrului popular, abordarea rimelor savante ne pun in fata unei creatii culte aflata pe o treapta superioara a creatiilor inspirate din folclor.Fantezia creatoare a poetului se desfata copios in descrierile de natura, animata de pezenta omului, in infatisarea suava a scenelor de iubire: ambianta de puritate si senzualitate, daruire si concret. In acest fel, Calin (file din poveste) devine o capodopera a literaturii romane, iar poetul un inovator in prelucrarea folclorului.M. Eminescu pastreaza numele propriu al personajului principal, Calin, investindu-l insa cu functia de simbol al puritatii morale si al statorniciei in dragoste. El isi uita de misiunea de zburator si se intoarce la fiinta iubita, facandu-si-o mireasa. Sintagma file din poveste ne sugreaza ideea ca povestea de dragoste, stilizata in treptele ei principale, gratie imaginatiei creatoare a genialului nostru poet, contine intr-insa conceptia despre iubire a intregului nostru popor.In compozitia poemului deosebim opt parti, numerotate de autor cu cifre latine. Ele alcatuiesc trei tablouri artistice: in primul tablou (I, II, III, IV) Eminescu face descrierea castelului singuratic dintr-un varf de munte, spre care un voinic suie cu greu. El intra in camera fetei de imparat, care doarme zambind pe un pat presarat cu trandafiri. Indragostindu-se de aceasta prea frumoasa fata, tanarul o saruta; inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic, si apoi pleaca iar in lume (I). Indragostita si ea, fata incepe sa-l cheme mereu: zburator cu negre plete, vin la noapte de ma fura (II); Nazdravanul cel voinic vine din nou la fata care, stiind ca e frumoasa, zice fericita: si mi-s draga mie insami, pentru ca-i sunt draga lui (III). Si zburatorul vine-n toata noaptea la al ei pat, isi spun vorbe de iubire, tremurand ei se saruta (IV). Deci, primul tablou contine expozitia.Intriga se va contura in al doile tablou poetic. Fata plange pentru ca iubitul a parasit-o: s-au facut ca ceara alba fata rosa ca un mar (V). Craiul isi alunga odrasla, care se ascunde tainic intro coliba impistrita, unde va naste un pui de print (VI).Al treilea tablou artistic: Plecat de sapte ani si uitand de soarta mandrei, iubitoarei fete, zburatorul cu negre plete o cauta acum pretutindeni cu ochi de vultur. Intr-o vale vede un copil umbland descult si incercand ca sa adune intr-un card bobocii multi. Intrebandu-l de nume, baiatul ii spune ca pe el Calin il cheama, iar de la maica-sa stie ca zburatoru-i este tata. Fericit ca a regasit-o, voinicul strain intra in bordeiul saracacios in care, pe scanduri goale doarme tanara nevasta, cand pe nume el o cheama; speriata, fata crede ca viseaza: Ar zambi si nu se-ncrede, ar racni si nu cuteaza, dupa care, vazand ca-i realitate, rade doar cu ochii-n lacrimi, speriata de-o minune. El drept in crestet o saruta pe-al ei par de aur moale / si pe rand si-astupa gura, cand cugura se adapa punctul culminant (VII).Ultimul moment al poemului, (partea a VIII-a), tinand tot de al treilea mare tablou artistic, reprezinta deznodamantul fericit: intr-un peisaj paradisiac au loc doua nunti: cea a lui Calin cu fata de imparat si cea a gazelor.Folosind ca mod de expunere descrierea si apeland la elementele din recuzita romantismului: codru, izvoarele, luna, florile albastre, Eminescu creaza o feerie memorabila si singulara in literatura noastra descriptiva. El foloseste personificarea ca principala figura de stil, prin care confera materiei neinsufletite, si in special elementelor naturii, atributele fiintelor vii. Astfel, peisajul e plin de lumina si culoare: padurea de argint o vezi albind, iarba pare de omat, licarul izvoarelor se vede clar peste pietre suspinand, ca si albastrul florilor ce tremur in vazduhul tamaiet; mii de fluturi mici, albastri curg in rauri sclipitoare, umpland aerul varatic de mireasma si racoare. Prin aer se imprastie suspinul copacilor, care parca poarta suflete sub coaja, izvoarele coboara-n ropot dulce, iar albinele, fluturii si musculitele raspandesc pretutindeni murmurul agitatiei lor vesele: De treci codrii de arama, de departe vezi albind / s-auzi mandra glasuire a padurii de argint. / Acolo, langa izvoara, iarba pare de omat, / Flori albastre tremur ude in vazduhul tamaiet; () mii de fluturi mici, albastri, mii de roiuri de albine / Curg in rauri sclipitoare peste flori de miere pline, / Implu aerul varatic de mireasma si racoare / A popoarelor de muste sarbatori murmuitoare.Doua observatii se impun cu privire la pasajul citat:a) verbele au valoare de semnal pentru cititor: treci, vezi, auzi, pare. Daca primul verb (treci), marcheaza trecerea din lumea reala in cea ideala, verbul pare contine sugestia puterii de transfigurare a poetului, capabil sa transporte pe cititor intr-o lume poetica;b) prezenta motivului comuniunii om-natura. Observam ca padurea este prezenta, ca si in poezia populara, dar, in pesiajul romantic eminescian, ea este, pe rand, de arama (de stejari), de argint (de mesteceni gratie utilizarii unor sugestive metafore), iar in mijlocul ei, langa lac, este asezata masa oaspetilor invitati la ceremonia nuntii. Ideea participarii naturii la viata omului este sugerata de poet prin nuantate epitete, metafore ori personificari, alcatuitoare de splendide imagini vizuale (preponderente), auditive sau motorii. Se creeaza astfel adevarate sinestezii, ca de exemplu in versurile: Flori albastre tremur ude in vazduhul tamaiet; izvoarele trec cu harnici unde si suspina-n flori molatic / Cand coboa-ra-n ropot dulce din tapsanul pravalatic; lacul, care-n tremur somnoros si lin se bate; in aceste versuri poetul se foloseste de functia personificatoare a verbului sau a epitetului (noutatea ar consta in aceea ca se face concomitent apel la simtul vizual, la cel auditiv, dar si la cel olfactiv). Iar exemplele s-ar putea inmulti cu: roiurile de albine ce curg in rauri sclipitoare peste flori de miere pline; sau A popoarelor de muste sarbatori murmuitoare, imple aerul varatic de mireasca si racoare.In aceasta atmosfera de basm se desfasoara cele doua nunti: a fetei de imparat cu Calin si a mirelui-fluture cu mireasa-viorica.Masa mare e intinsa Langa lacul care-n tremur somnoros si lin se bate. Acolo: Vezi o masa mare-ntinsa cu faclii prealuminate. Acesta este pasajul in care se amesteca, in modul cel mai armonios elementele populare cu cele proprii poeziei culte. Versurile au o intonatie maiestuoasa, de colinda:a) La prima nunta sunt invitati imparati si-mparatese din patru parti ale lumii, cat si Feti-Frumosi cu par de aur, zmei cu solzii de otele. Nu lipseste nici sagalnicul Pepelea care sa-i amuze pe meseni. Eminescu realizeaza un tablou de o miscare si o frumusete lirica neegalate, toate obiceiurile si datinile legate de desfasurarea unei nunti taranesti sunt comentate si actualizate. Nunta imparateasca, dar si cea a gazelor, sunt fantastice: nuni sunt mandrul soare si mandra luna (ca si in Miorita sau in Nunta Zamfirei, de G. Cosbuc), insa ele se desfasoara pe un fundal realist (asa cum au loc prin satele noastre si astazi), fapt intarit de graiul personajelor si de lexicul bogat in elemente selectate din vorbirea poporului, la care se adauga interventia poetului cu efectul pictural al umorului sau delicat.b) Dupa ce este conturata aceasta imagine de ansamblu, poetul, un mare portretist, ni-i prezinta, in mod cu totul original, pe eroi. Mai intai el contureaza chipul craiului, al socrului mare, prin izbutite imagini vizuale. Acesta sta rezemat in jilt cu spata, are pe capu-i mitra, adica o coroana regeasca, si-i cu barba pieptanata, ceea ce imprima un aspect de solemnitate intregului tablou: Tapan, drept, cu schiptru-n mana, sede-n perine de puf / si cu crengi il apar pagii de muscute si zaduf.c) Atentia ni se indreapta apoi asupra celor doi miri. Scriitorul reuseste sa apropie si spatiul si timpul, in zugravirea imaginii lui Calin, prin folosirea, in acelasi vers, a adverbului acum si a inter-jectiei iata: Acum iata ca din codru si Calin mirele iese, / Care tine-n a lui mana, mana gingasei mirese.d) Potretele celor doi miri sunt zugravite realist; fata de imparat e imbracata in alb (simbol al puritatii, al nevinovatiei), iar portretul ei (realizat in sase versuri), in totalitatea lui, este ilustrarea feminitatii insesi: Ii fosnea uscat pe frunze poala lung-a albei rochii, / Fata-i rosie ca marul, de noroc i-s umezi ochii; / La pamant mai ca ajunge al ei par de aur moale, / Care-i cade peste brate, peste umerele goale. / Astfel vine mladioasa, trupul ei frumos il poarta, / Flori albastre are-n paru-i si o stea in frunte poarta.Sunt in acest pasaj cateva versuri de o integrala perfectiune a sonoritatii, tehnica si de expresie (T. Arghezi). Astfel, imaginea fericirii tinerei mirese model de arta expresiva, superlativa apare in versul: Fata rosie ca marul, de noroc i-s umezi ochii, in care functia sensibilizatoare, a comparatiei este ardenta. Poetul cauta termenul concret, care sa fie echivalentul plastic si particular al obiectivului comparat. El se foloseste cu maiestrie si de valorile expresive ale sunetelor limbii romane. Impresia de alunecare, de curgere, de plutire fericita e sugerata de consoanele (lichide) l, r in prezentarea aparitiei de basm a gingasei mirese. Autorul surprinde si psihologia fetei, careia norocul ii surade, dar si fericirea tinerei perechi: Calin tine-n a lui mana, mana gingasei mirese. Florile si steaua din frunte simbolizeaza frumusetea, puritatea, destinul luminos, amanunt imprumutat din poezia populara, si pe care Eminescu il transfigureaza artistic, prin metafore si epitete de tipul: par de aur moale, umerele goale, vine mladioasa, dar si prin intermediul inversiunii, care are o fericita intrebuintare in conturarea acestui portret: La pamant mai ca ajunge al ei par de aur moale sau: Ii fosnea uscat pe frunze poala lung-a albei rochii. Aici fiecare cuvant are rezonanta si forta de emotivitate, in functie de locul ocupat in vers si de sonoritatea expresiei din care face parte.Ritmul trohaic, folosit in Calin (file de poveste), este metrul starilor de suflet mai optimiste, mai romantic idealiste, mai juvenile (G. Ibraileanu). Versurile in care viata se afirma vor avea deci acest ritm alert, mai simplu, mai rapid. Poemul epic al lui Eminescu, poem de fericire, sugereaza acesta stare sufleteasca de optimism si de voie buna, de incantare. Versul e lung, de 15 silabe, iar rima, prin ea insasi un element estetic al poeziei, este complexa (rimeaza parti diferite de vorbire). In versurile citate mai sus, cuvantul esential rangul, din rima, este evocator prin sonoritatea lui si e completat de cuvantul urmator hangul (locutiunea a tine hangul a acompania), foarte expresiv pentru ideea pe care o denumeste. Dar rimele complexe din Calin mai sunt si o fericita imbinare de rime masculine si feminine: (coa-ja + vra-ja) (albind + li-ca-rind) si (din ras-toa-ce + za-ce). Ele contribuie la impresia totala, difuza a poeziei, realizand o partitura muzicala.In ultima parte a poeziei, nuntii imparatesti i se alatura nunta din lumea marunta a gazelor, astfel ca elementul fantastic creste, contopindu-se cu cel real, intr-un tablou fermecator, feeric, pentru a lumina bucuria iubirii celor doi tineri; Dar ce zgomot se aude? Bazait ca de albine? / Toti se uita cu mirare si nu stiu de unde vine / Pana vad paienjenisul intre tufe ca un pod / Peste care trece-n zgomot o multime de norod.Vazuta in spirit popular, alegoric, nunta micutelor vietati se va deosebi de prima prin diferenta de registru a descrierii. Daca in primul tablou perspectiva era larga (desi parea restransa la inceput) fiindca, prin utilizarea simbolurilor, se facea deschiderea spre cosmos (soarele si luna sunt simboluri cosmice ale vietii), iar personjele erau individualizate, la nunta gazelor predomina generalizarea. Cuvintele sunt specific taranesti, in timp ce in tabloul precedent predominau vocabulele solemne. Sirul de epitete, personificari, comparatii sau enumerari este magistral folosit de poet pentru a zugravi acest neobisnuit alai dupa niste particularitati specifice. Gazele, simbolizand tipuri si ocupatii umane, reusesc sa sugereze o intreaga lume; furnicile apar ducand in gura de faina marii saci, din care se vor face placintelele si colacii; albinele aduc miere, aduc colb marunt de aur, din care va face cerceri cariul care-i mester faur. Inaintea alaiului merge un greierel care-i vornic; lui ii sar inainte puricii cu potcoave de otele; preotul este un bondar rotund in pantec care somnoros pe nas glasuiestencet un cantec.Remarcam metaforele utilizate acum de poet de o bogatie si de o pasticitate nemaiintalnite pana la el in poezia romaneasca ele se imbina fercit cu epitetul, comparatia, dar si cu diminutivul, de exemplu in versul: si albinele aduc miere, aduc colb marunt de aur (metafora), in care repetitia verbului are rostul ei: sugeraza harnicia, repetabilitatea actiunii; bondarul Somnoros, pe nas ca popii glasuieste-ncet un cantec , in care observam, pe langa prezenta epitetului si a comparatiei, inversiunea, adica deplasarea cuvintelor de la locul lor obisnuit pentru a obtine efecte muzicale. Vornicel e-un greierel, in care diminutivul obtinut din greier se potriveste cu acordurile acestui final bucolic: soaptele naturii se pierd in linistea serii; acesta forma dialectala comporta la Eminescu o fina nuanta de simbolism fonetic; sugereaza insusi taraitul gratioasei insecte. Iar autorul, desavarsit miniaturist, isi tradeaza gingasia sufleteasca, dragostea fata de natura.La nunta participa si fluturi multi, de multe neamuri (repetitie), toti cu inime usoare, toti sagalnici si berbanti (epitet dublu + repetitie), dar si tantarii, gandaceii, carabusii, puricii (enumerare prin cumul de substantive); in versul trec furnici ducand in gura de faina marii saci, / Ca sa coaca pentru nunta si placinte si colaci folosirea lui si narativ se asociaza cu o inversiune.Mirele-flutur cu musteata rasucita sade-ntr-o caleasca facuta dintr-o coaja de aluna trasa de lacuste. In urma lui vin puzderie de nuntasi: fluturii de multe neamuri, tantarii, care tin loc de lautari, gandaceii, carabusii; mireasa-viorica, sfioasa, i-astep-ta-ndaratul usii. Plin de umor este portretul crainicului-greier care, Ridicat in doua labe, s-a-nchinat batand din pinteni; / El tuseste, isi incheie haina plina de sireturi: / sa iertati, boieri, ca nunta s-o pornim si noi alaturi.Pasajul ne impune observatia ca tonul fundamental se caracterizeaza prin buna dispozitie si optimism, consecinte directe ale umorului poplar; figurile de stil se caracterizeaza prin aceeasi mare varietate si originalitate; in plus, preponderent apare elementul dramatic (pe langa cel liric si epic). Poetul, aflat in perioada deplinei sale maturitati artistice, acorda juxtapunerii un rol din ce in ce mai mare in organizarea frazei: O cojita de aluna trag lacuste, podu-l scutur, / Cu musteata rasucita sede-n ea un mire flutur.Limba folosita de Eminescu este acea a poporului (dovada cuvinte precum harb, opait, tapsan, norod, colaci), care se imbina cu neologisme (bulgari fluizi, toti sagalnici si berbanti), sau cu moldovenisme (omat, rastoaca, tamaiet, isvoara), ce-si pierd caracterul particular si se integreaza perfect in expresia poetica.Toate acestea dovedesc ca Eminescu lucra ca un bijutier, cizelandu-si versurile pana la perfectiune.G. Calinescu ne avertiza insa ca toate materialele si uneltele lui Eminescu n-ar da nimic in mainile altuia, fiindca izvorul tainic al efluviilor eminesciene e ascuns undeva, departe, in padurea subconstientei lui. Acest aer ascuns al liricii sale trebuie gasit si gustat, descris si marit, fara alte senzatiuni decat acelea nascute din respiratia lui, pentru ca spiritul nostru sa-i simta densitatea si sa poata pluti in el. (S.B.)