Publicat: 29 Aug 2006 | Vizualizari: 19467

O scrisoare pierduta de I.L. CaragialeTache Farfuridi, avocat, membru in comitetele si comitiile lui Zaharia Trahanache, impreuna cu Iordache Branzovenescu, face parte din categoria demagogilor.Prost, dar fudul, nu uita sa-si afirme principiile in confruntarea cu Tipatescu, pe care-l suspecteaza de tradare si care-i atrage atentia, ironic: Amice, d-le Farfuridi, nu ti se pare d-tale ca te faci mai catolic decat Papa?Comicul reiese si din contradictia intre ceea ce ar trebui sa spuna grav si formularile sale in termeni de genul: Cum ziceam adineaori amicului Branzovenescu: tradare sa fie (cu oarecare emotie), daca o cer interesele partidului, dar s-o stim si noi De aceea eu totdeauna am repetat cu strabunii nostri, cu Mihai Bravul si Stefan cel Mare: iubesc tradarea (cu intentie), dar urasc pe tradatori (Schimband tonul, cu dezinvoltura) Salutare, salutare, stimabile! Este aici si comic si ironic ca si in cuvintele devenite memorabile: Eu am n-am sa-ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ (s.n.).Caragiale intrebandu-se cine ar fi trebuit sa invinga in alegeri a oscilat intre Catavencu si Farfuridi, alegand in cele din urma pe Dandanache pe care-l considera mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu.Discursul lui Farfuridi din actul III, se constituie intr-un model al comicului absurd, care pune in evidenta limita intelec-tuala, confuzia lingvistica si gramaticala. Pompiliu Constantinescu apreciaza ca: Nimic mai compus decat discursurile lui Catavencu si Farfuridi, cu toate incoerentele logice, cu toate efectele aglomerate, in vederea comicului. Si totusi nimic de prisos, nimic arogant in insasi exagerearea artistica a acestor doua discursuri. Caragiale exprima prin ele o mentalitate, o ideologie deformata. Discursurile sunt tipice pentru fiecare personaj in parte. Al lui Catavencu mai avantat in stupiditatea lui, al lui Farfuridi e discurs de pisalog si agramat impleticit. Ticurile vorbirii isi fac loc chiar din primele cuvinte. Astfel, de la tribuna rosteste: Dati-mi voie! (gusta din paharul cu apa noteaza scritorul). Dati-mi voie! (Rumoare) Promite ca dupa ce a vorbit din punct de vedere istoric si de drept va incheia cat se poate de scurt. Nu-si poate respecta promisiunea si, dupa mai multe reveniri, isi sustine memorabilul discurs pe care-l incheie cu celebrele cuvinte ce au devenit relevante pentru nonsensul lor: Iata opinia mea. (In suprema lupta cu oboseala care-l biruie): Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica, ori sa nu se revizuiasca primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale Din aceasta dilema nu puteti iesi Am zis! Pe langa aceasta autocarcterizare, iata acum si caracterizarea directa facuta de I.L. Caragiale, prin indicatiile scenice: Foarte asudat, se sterge, bea, iar se sterge si sufla foarte greu. Trahanache a urmarit cu mana tactul cascadelor oratorice ale lui Farfuridi. Bravo si aplauze in fund conduse de Branzovenescu; rasete si sasaituri in grupul lui Catavencu.Finalul comediei, care aduna toti protagonistii, din care nu poate lipsi nici Farfuridi, care intra (spune autorul): Din casa in urma lui Farfuridi, Branzovenescu si a celorlalti alegatori, vin feciorii cu sticle de sampanie. Este primul care deschide scena a XIV-a si ultima. Astfel, luand un pahar de sampanie inchina: In sanatatea domnului Agamita Dandanache, alesul nostru! Sa tra-iasca (Urale si muzica. Pristanda, tine cu mana tactul uralelor. Toti ciocnesc si beau.) notatiile din paranteza apartin scriitorului.Trahanache, ca si Farfuridi si Branzovenescu, cam de aceeasi varsta toti, apreciaza Pompiliu Constantinescu sunt ramoliti, incapabili, dar in fond mai putin patati in viata morala.Ambitios, obedient si ignorabil, cum il caracterizeaza Stefan Cazimir, Farfuridi nu a reusit in tentativa de a fi ales, ca recompensa a disciplinei sale politice si a fidelitatii fata de partidul sau. Toata miscarea comica a lui Farfuridi decurge din rigiditatea sa contrariata, iar pentru reliefarea efectului tipul a fost conceput ca o suma de automatisme, intruchipare a prostiei solemne. Ocupatiile cotidiene, riguros cronometrate, ii gireaza stabilitate sentimentului de importanta. () Prin stilul sau sententios si emfatic, prin logica formulelor ce-i punctaza elocinta (), Farfuridi este eroul cel mai prudhomeresc al operei lui Caragiale (Stefan Cazimir). Locul lui este fixat insa de contradictia dintre gravitatea participarii sale la jocul politic si rolul pur decorativ pe care-l are. (C.B.)