label Dictionare autorenew 2025-09-29, 16:53
(In ucr. Kyiv), capitala si cel mai mare oras din Ucraina, situat la confluenta Desnei cu Niprul; populatie (1990): 2 616 000 loc. In Evul Mediu, Kievul a fost capitala statului rus cu acelasi nume. Este un important centru industrial, producand chimicale, confectii, pielarie, utilaje si produse electrocasnice; este si o piata de desfacere pentru bogata productie agricola a Ucrainei de Vest. Universitatea din Kiev a fost fondata in 1834; obiective turistice: catedrala Sf. Sofia, cea mai veche catedrala din Ucraina (sec. al XI-lea) si manastirea Kiev-Pecherski (ambele, in prezent, muzee), vestigii ale Portii de Aur, un arc de intrare in vechiul oras fortificat, datand din 1037. Companiile de opera si balet din Kiev se bucura de un renume mondial; istoric: Kievul a fost fondat de vikingi in sec. al V-lea. Dominatia slavilor in Rusia a inceput cu afirmarea Kievului, mama oraselor rusesti; Kievul a luat locul Novgorodului in calitate de capitala a statului kievean rus, in 882 si a fost din 988 centrul originar al ortodoxismului rus o data cu crestinarea in rit bizantin a printului Vladimir; vreme indelungata important centru comercial pe ruta care unea Marea Baltica de Marea Neagra, din sec. al XII-lea a inceput sa isi piarda importanta. Capitala rusa a fost mutata in 1169 la Vladimir, iar in 1240 Kievul a fost devastat de mongolii condusi de Batu-Han. Intre sec. al XIV-lea si sfarsitul sec. al XVII-lea orasul s-a aflat succesiv sub control tatar, lituanian si polonez. In 1654, in urma rascoalei lui Bogdan Hmelnitki, Ucraina se uneste cu Rusia. In timpul Razboiului civil a fost teatrul puternicelor lupte dintre bolsevici si nationalisti, care l-au cucerit de mai multe ori alternativ. Intre 1941 si 1943, Kievul, pe atunci al treilea oras ca marime din URSS, a fost ocupat si in mare masura distrus de fortele naziste. In aceasta perioada au fost ucisi circa 200 000 locuitori, inclusiv intreaga populatie evreiasca a orasului.