NICA

Amintiri din copilarie de Ion CreangaOpera lui Creanga, Amintiri din copilarie, constituie una din culmile cele mai inalte ale prozei artistice romanesti. Faptele de viata selectate de autor compun imaginea copilariei universale, nicidecum o autobiografie. Aceste fapte sunt consemnate pe baza memoriei involuntare. Totul este lucrat cu migala si fiecare rand din aceasta opera inseamna un triumf nu numai al mestesugului, ci si al artei.Citind amintirile lui Creanga, prin fata noastra se misca o galerie intreaga de personaje, creionate de autor cu mare arta: parintii, bunicii, colegii de scoala sau de joaca, tarani, gazde. Predomina insa chipul autorului, al lui Nica si al mamei sale.Conturul personajelor se realizeaza, ca si la Caragiale in planul expresiei lingvistice, adevarata carte de vizita a eroilor.Cartea cuprinde o imagine luminoasa a vietii satului, a obiceiurilor si traditiilor poporului, avand in centru intamplarile si peripetiile lui Nica a (1) lui Stefan a (1) Petrii de cand a facut ochi si pana ajunge la Iasi, scos cu greu din lumea satului ca ursul din barlog.Eroul central apare, asadar, infatisat de autor, din copilarie pana in pragul adolescentei. Intr-un prim plan este zugravit procesul de formare a lui Nica si evolutia lui spirituala, strans legata de mediile pe care le strabate. Cel de-al doilea plan reconstituie, obiectiv, universul vietii taranesti, atmosfera patriarhala a satului cu institutiile sale: familia, scoala, biserica, armata.In acest prim roman al copilariei taranesti din literatura noastra este vorba de ispravile unui copil de 1314 ani trecute de mult si devenite frumoase prin ceata amintirii. Frumusetea cartii sta in totala dezinvoltura cu care omul matur povesteste propria-i copilarie, identificandu-se pana la un punct cu mentalitatea varstei respective, dar privind-o cu nemarginita simpatie si umor. Intamplarile sunt reprezentate scenic, iar autenticitatea trairii merge pana la identificarea cu personajele, pentru ca autorul isi joaca rolul sau de copil si ne invita, cu bonomie, sa gustam farmecul varstei de aur a omului dintotdeauna si de pretutindeni.Amintirile din copilarie sunt impartite in patru capitole distincte, cu povestiri independente, ce au o rotunjime perfecta. Asta inseamna ca diferitele episoade ale cartii decurg unele din altele, scriitorul povestind, la persoana I si dintr-o perspectiva subiectiva, intamplarile propriei sale vieti.Ion Creanga infatiseaza satul natal, Humulesti, ca pe cel mai frumos si mai important loc din lume. Asa se explica de ce fiecare inceput si fiecare sfarsit de capitol din cele patru cuprind referiri directe la casa parinteasca, la oameni, la frumusetile si rezonanta istorica a locurilor care imprejmuiesc Humulestii; un adevarat elogiu adus oamenilor si locurilor.Stau cateodata si-mi aduc aminte ce vremuri si ce oameni mai erau prin partile noastre, pe cand incepusem si eu, dragulita-Doamne, a ma ridica baietas la casa parintilor mei, in satul Humulesti, din targ drept peste apa Neamtului; sat mare si vesel, impartit in trei parti care se tin tot de una: Vatra Satului, Delenii si Bejenii.Acest sat era matricea unui popor, cel roman, si autorul isi exprima mandria de-a apartine prin nastere acestui univers vechi, razasesc: S-apoi Humulestii si pe vremea aceea nu era numai asa un sat de oameni fara capatai, ci sat vechi, razesesc, intemeiat in toata puterea cuvantului; cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mandre, care stiau a invarti si hora, dar si suveica, de vuia satul de vatale in toate partile, cu biserica frumoasa si niste preoti si dascali, si poporani ca aceia de faceau cinste satului lor.Nica este centrul acestui univers si demersul narativ comenteaza un personaj care se initiaza in legile vietii. El pleaca de-acasa in cautarea unui rost.Astfel se intelege de ce cartea se deschide (cap. 1) cu elogiul adus parintelui Ion Humulesteanu, (Doamne, ce om vrednic si cu bunatate mai era... si sfatuia pe oameni sa deie copiii la invatatura) ca intemeietor de scoala, prin chilia durata... la poarta bise-ricii. Acolo s-au adunat o multime de baieti si fete printre care se afla si Nica un baiet prizarit, rusinos si fricos si de umbra sa.Autorul nu urmareste o ordine cronologica a desfasurarii evenimentelor, ci selectarea acelor date care constituie momente de referinta in formarea eroului. Invatatura devine rostul vietii lui Nica, iar anii de scoala, itinerariul spre cunoastere. De aici descrierea primilor dascali, a metodelor primitive de educatie; evocarea primilor colegi ai lui Nica; asistam la multele discutii purtate intre parintii lui Creanga cu privire la invatatura copilului lor mai mare; facem cunostinta cu David Creanga, bunicul povestitorului, care-l sfatuieste pe Stefan al Petrii: Nu-i rau, mai Stefane, sa stie baietul tau oleaca de carte; din carti culegi si multa intelepciune; si la drept vorbind, nu esti numai asa o vaca de muls pentru fiecare.Capitolul se incheie cu descrierea scolii de la Brosteni, imbolnavirea de raie de la caprele Irinucai si pravalirea bolovanului de pe coasta care darama borderiul babei.Astfel, inceputul si sfarsitul operei dobandesc semnificatii de simbol, situand eroul in lumea celor ce se initiaza in stiinta de carte.Partea a doua se deschide cu reluarea evocarii calde a satului natal, simbolizat de aceasta data prin casa parinteasca, loc al nasterii sale si leagan al copilariei fericite: Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteascadin Humulesti... parca-mi salta si acum inima de bucurie. Si, Doamne, frumos era pe atunci caci si parintii, si fratii, si surorile imi erau sanatosi, si casa ne era indestulata si copiii si copilele megiesilor erau de-a pururea in petrecere cu noi, de parca era toata lumea a mea.Autorul marturiseste cu veneratie dragostea sa nesfarsita fata de mama, cea care il va orienta cu atatea staruinte spre invatatura.Scriitorul matur analizeaza, in aceste capitole, cu luciditate, procesul anevoios al deveirii intelectuale a personajului. Nica ne apare din perspectiva naratorului o tigoare de baiet, cobait, slavit de lenes un pierde vara etc. Aceasta pentru ca, pe de o parte, el strabate un drum nebatatorit de inaintasii sai, incercand sa respinga aventura in necunoscut, pe de alta parte, alegand acest drum, s-a dezradacinat de vatra, nemaicunoscand nici rosturile alor sai.Plecarea la scoala din Brosteni, calauzit de bunicul David Creanga, inseamna prima ruptura de vatra satului. Ca in Povestea lui Harap-Alb, pregatirea pentru drum se desfasoara dupa un adevarat ritual care marcheaza insemnatatea calatoriei in viata eroului: Iar marti de dimineata puse tarnitele si desagii pe cai, si legandu-i frumusel cu capastrul; pe cel de-al doilea de coada celui intaiu, pe cel de-al treilea de coada celui de-al doilea, pe cel de-al patrulea de coada celui al treilea...Calatoria inceputa intr-o dimineata in care era un pui de ger de crapau lemnele echivaleaza cu introducerea intr-o lume necunoscuta. Intamplari neprevazute, primejdii ivite de unde nu te astepti asalteaza viata eroului; caderea in Ozana, tunsul pletelor, ramasul in gazda la Irinuca, umplerea de raie capreasca, daramarea bojdeucii si fuga cu pluta pe Bistrita. Dar Humulestii raman pana la urma elementul de referinta, astfel ca revenirea in matca satului inseamna sfarsitul unui destin ca proiectie a universului in care s-a nascut. Aceasta idee sta la baza intelegerii semnificatiei episoadelor cuprinse in capitolul al II-lea, care infatiseaza diferitele intamplari din copilaria lui Nica, petrecuta la Humulesti (si carora scriitorul nu le-a conferit o ordine cronologica): jocurile din casa parinteasca, obiceiurile de Anul Nou, furatul cireselor, pupaza din tei, la scaldat, cearta cu mos Chiorpec, ciubotarul etc.Trecerea de la un moment la altul se face printr-o formula populara foarte obisnuita: Si tocmai mi-te! Indata dupa cea cu ciresele, vine alta la rand. Incheierea e anuntata de regula printr-o maxima, ca pentru a incadra faptul relatat intr-o categorie mai larga: Iaca asa se poate insela omul de multe ori, cand nici n-a gandit, daca nu stie a judeca bine. Insa iar ma-ntorc si zic: Tot patitu-i priceput.Chiar daca diaconul si institutorul Creanga a devenit orasean, el a ramas cu sufletul alaturi de cei din mijlocul carora s-a ridicat. Fara aceasta identificare a sa cu Humulestii, cum insusi ne-o spune in incheierea capitolului al II-lea: Ia, am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti..., scriitorul Creanga n-ar fi devenit o expresie monumentala a naturii umane in ipostaza ei istorica ce se numeste poporul roman (G. Calinescu).Aceste intamplari ale copilariei (vezi citatul Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura este vesela si nevinovata. Sau Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand e lumea asta si pamantul), rememorate, din perspectiva omului matur, nu intereseaza decat in masura in care ele au contribuit la formarea sa ca om, in masura in care i-au dat o ima-gine asupra lumii, imbogatindu-i experienta.Se poate observa ca mai toate intamplarile povestite sfarsesc prin esec, pentru ca Nica trebuie sa invete din toate cate ceva. (Sa ne imaginam ce experienta ar fi dobandit Nica din secventa La cirese daca n-ar fi fost prins si urmarit de matusa Marioara!).Ca si Harap-Alb, Nica invata ca oamenii sunt buni, harnici, generosi, intreprinzatori, ca mama sa (a carei evocare ocupa locul central in partea a II-a a operei); hatrii ca mos Chiorpec si mosneagul din targ, ori sunt lacomi, zgarciti, hursuzi si paclisiti, cicalitori ca matusa Marioara, mos Vasile, popa Oslobanu.Partea a II-a se incheie cu celebrul autoportret realizat cu ajutorul autoironiei.Partea a III-a ne poarta pe urmele scolilor pe la care a mai invatat Nica; la Tg. Neamt si Falticeni. Sunt prezentate alte metode primitive de invatatura, dar si desele petreceri de la gazda humulestenilor, Pavel Ciubotariul. Experienta de viata a adolescentului se imbogateste mai mult.Arta narativa a autorului care monologheaza cu propriul sau cuget este prezenta si la inceputul acestui capitol. Scriitorul isi disimuleaza intentiile, scotand la lumina chipul unui artist genial, constient de valoarea propriei creatii: Nu mi-ar fi ciuda, incaltea, cand ai fi si tu ceva si de te miri unde, imi zice cugetul meu, dar asa, un bot cu ochi ce te gaseste, o bucata de huma insufletita in sat de la noi, si nu te lasa inima sa taci; asurzesti lumea cu taraniile tale! Nu ma lasa, vezi bine, cugete, caci eu sunt om din noi oameni.Asta inseamna ca scriitorul urmareste procesul devenirii sinelui, nu lipsit de contradictii. El este constient ca personalitatea umana, si cu atat mai mult a unui artist, este ambigua, un amalgam de stari, de situatii, de atitudini.Tot din perspectiva moderna poate fi urmarit eroul in capitolul al IV-lea in care acesta traieste drama instrainarii irevocabile. Parasirea satului in ziua de taierea capului Sf. Ioan Botezatorul inseamna dezradacinarea din universul Humulestilor si iesirea din taramul miraculos al copilariei. De aceea nici mos Luca, haraba-giul satului, nici caii lui nu mai au nici un farmec.Universul in care patrunde eroul este inferior celui al Humulestilor, incepand cu satele de campie si terminand cu ratacaniile de pe ulitele Iasilor.Sosirea la Socola intr-un tarziu de noapte si masul in caruta trasa sub un plop mare, deci sub cerul liber, devin simboluri ale unei lumi necunoscute, in care eroul este lipsit de aparare (cu deosebire de Darie, eroul lui Zaharia Stancu, evadat din infernul copilariei, pentru care orasul devine miraculos, soptindu-i Vino, Darie, vino si !...)Creanga lasa finalul deschis si situeaza, in continuare, destinul eroului sub semnul relativitatii istoriei si al timpului inexorabil.Roman al copilariei, Amintirile lui Ion Creanga zugravesc zburdalnicia si nevinovatia acestei varste, conturand un erou cu o personalitate pregnanta. Lumea rurala este privita din interior, din perspectiva eroului narator aflat la varsta copilariei, iar uneori la maturitatea reflexiei si a nostalgiei. Nica se autocaracterizeaza cateodata, dar modalitatea principala de construire a personajului ramane rostogolirea formidabila de intamplari prin care trece, sau la care este martor. Autorul-povestitor interpreteaza evenimentele intr-un monolog neobosit si incitant totodata de aici caracterul liric naratiunea lirica din Amintiri.Opera urmareste, prin nararea faptelor si a intamplarilor, procesul de formare a lui Nica, precum si evolutia lui spirituala in relatiile cu mediile sociale pe care le strabate.Amintirile din copilarie este capodopera care-l asaza pe autorul ei intre marii prozatori ai lumii: Flaubert, Turgheniev, Dickens. (S.B.)