ORGANIZATIA PACTULUI NORD-ATLANTIC (NATO)

label Dictionare autorenew 29 Sep 2025, 16:53
Asociatie infiintata in aprilie 1949 ca raspuns la blocada sovietica a Berlinului, pentru a asigura apararea colectiva a principalelor state vest-europene si nord-americane in fata pericolului reprezentat de URSS. In 1989, colapsul comunismului din Europa de Est, a impus cea mai radicala revizuire de la infiintarea sa a politicii si strategiei de aparare a NATO. Dupa desfiintarea, in 1991, a Pactului de la Varsovia (al tarilor est-europene), un pandant al NATO, a fost infiintat Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic (NACC), cuprinzand toate fostele state socialiste, avand scopul de-a pune bazele unei mai mari securitati in Europa. In 1992 s-a cazut de acord ca Organizatia pentru Securitate si Cooperare din Europa sa autorizeze pe viitor toate actiunile militare ale NATO din cadrul Europei. In 1994, la summit-ul de la Bruxelles, a fost initiat in mod formal un program de parteneriat pentru pace (PFP), invitand fostele state membre ale Pactului de la Varsovia sa ia parte la actiuni de cooperare militara pe scara mult mai larga, inclusiv pregatirea impreuna cu membrii NATO. Ulterior, organizatia s-a extins, invitand la aderare o serie de state europene foste comuniste.