PORTELAN

Ceramica in domeniul casnic si ornamental, cuprinzand vasele din pamant, din piatra si portelanul fin. Continand caolin si 5% cenusa de oase, portelanul fin a fost realizat pentru prima data in Occident, ca o imitatie a portelanului chinezesc. Portelanul fin, tipic englezesc, a aparut in jurul anului 1800, din lut amestecat cu oase de vita. O varianta mai dura, numita biscuit, a aparut in sec. al XIX-lea, fiind utilizata la bibelouri. Portelanul dur este caracterizat prin duritate, clinchet, transparenta si stralucirea glazurii, asemanatoare cu aceea a cochiliei (cowrie shell, in ital. porcellana). Este compus din caolin si feldspat fuzibil (alcatuit in principal din silicati transformati intr-o pulbere extrem de fina), care este ars la o temperatura de 1 400 C. Portelanul a aparut in China, aproximativ in sec. al VI-lea d.Hr., evoluand din vasele din piatra. O formula de obtinere a portelanului a fost pusa la punct in sec. al XVIII-lea in Germania (Meissen), apoi in Franta (Svres), Italia si Anglia. A fost produs pentru prima data in SUA, la inceputul sec. al XIX-lea.