S-a nascut la Cauca, in nord-vestul Hispaniei. A fost fiul generalului Flavius Theodosius si a dorit sa se consacre carierei militare (in anul 374 era dux in provincia Moesia Superior), dar, dupa executia tatalui sau, in anul 376, s-a retras pe domeniile sale.
T. I a devenit imparat la 19 ianuarie 379, cand i s-a incredintat guvernarea provinciilor orientale, iar spre sfarsitul domniei sale isi exercita autoritatea asupra intregului imperiu (394). In timpul cat a fost imparat s-a infaptuit pentru ultima data unirea partilor din estul si vestul Imperiului Roman. A fost o perioada bogata in realizari. A initiat reforme in domeniile juridic, fiscal, financiar, iar in cel militar s-a remarcat prin faptul ca a acceptat sporirea numarului de contingente barbare in armata romana.
Pe plan religios, T. I a sprijinit respectarea dogmelor ortodoxe stabilite in conciliul ecumenic de la Niceea, din anul 325. In perioada in care a fost imparat s-au desfasurat lucrarile conciliului ecumenic de la Constantinopol (381), in care a fost condamnat arianismul si unde s-a definitivat Crezul. Prin edictul imperial din data de 24 februarie 391, T. I a interzis frecventarea templelor si efectuarea de jertfe, iar prin cel din data de 8 noiembrie 392 au fost interzise toate cultele pagane, crestinismul devenind unica religie de pe teritoriul Imperiului Roman. In anul 393, T. I a interzis si jocurile olimpice. Deoarece nu dispunea de suficiente forte pentru a-i putea respinge pe vizigotii care patrunsesera in imperiu, T. I a incheiat cu acestia un tratat (foedus), in 382, prin care a acceptat stabilirea acestora, ca federati, la sud de Dunare, in dioceza Tracia.
Dupa moartea imparatului T. I (17 ianuarie 395), Imperiul Roman a fost divizat intre cei doi fii ai sai, Arcadius, care a condus Imperiul Roman de Rasarit, si Honorius, care s-a aflat in fruntea Imperiului Roman de Apus.
