3/34349
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:01 history_edu Otilia Caraza
Deja vedem mai mult cand ne uitam la fostele zile de vacanta de anul acesta decat la zilele pe care le mai avem inainte. Asta e, se va termina si aceasta vacanta si o vom lua de la capat cu seminariile, cursurile, proiectele, si toate activitatile pe care le mai presupune viata de student. Si ca la fiecare inceput de an universitar ne vom face promisiuni: promisiuni ca vom invata mai mult, vom pierde mai putine nopti, vom fi mai constiinciosi in ceea ce priveste temele si proiectele pe care le avem de rezolvat.

Si ne vom mai face si alte promisiuni precum:

1. Ne vom aseza intotdeauna in prima banca la cursuri si ne vom lua notite pe care toata lumea va dori sa le imprumute.

2. Nu vom mai adormi niciodata la cursuri, pentru ca vom fi atat de curiosi si de entuziasmati sa invatam.

3. Anul acesta vom fi studenti model, prin urmare vom bea in sfarsit mai putin sau aproape deloc.

4. Nu vom mai iesi cu tipi si tipe care nu sunt potriviti, potrivite pentru noi.

5. In sfarsit anul acesta vom gasi puterea de a merge la tipul, tipa pe care am pus ochii inca din primul an si de a-i spune cat suntem de indragostiti de ea/el.

6. Ne vom intelege mai bine cu colegul de camera din camin, voi incerca sa fiu mai intelegator cu el si sa-i fac cat mai putine faze “nashpa”.

7. Vom face mai des curatenie in camera si prietenii nostri ne vor invidia pentru cat de curat e la noi.



8. Anul acesta vom merge la culcare in fiecare seara la o ora rezonabila.

9. Prin urmare, anul acesta ne vom trezi la o ora rezonabila in fiecare dimineata si ne vom imbraca mai ingrijit pentru cursuri.

10. Vom face mai multa miscare, indiferent ce forma va imbraca ea: mers la sala, alergat in jurul caminului, inscris la un bazin de inot etc.

11. Nu vom mai manca chestii nesanatoase la ora 2 noaptea, cand ne va apuca indiscutabil foamea pentru ca am sarit vreo doua mese peste zi din cauza ca am fost prea preocupati cu jocuri pe calculator si alte chestiuni de acest gen.

12. Ne vom implica mai mult in viata studenteasca, vom incerca sa ne inscriem in noi cluburi si organizatii studentesti, dand dovada astfel de mai multa implicare si initiativa.

13. Anul acesta ne vom pune CV-ul la punct in cel mai serios mod si vom incerca sa aplicam la cateva internshipuri care vor constitui intr-adevar punctul de pornire al viitoarei noastre cariere.

14. Anul acesta ne vom face proiectele din timp, vom lucra cel putin o saptamana, doua la ele, in felul acesta nu ne vom mai trezi ca trebuie sa le facem cu 10 ore inainte de termenul de predare.

15. Anul acesta va fi cu siguranta cel mai bun an al studentiei noastre.

Dar ce pacat ca... toate se vor dovedi a fi minciuni pe parcursul noului an....

Foto: telegraph.co.uk