Pantofii, si nu diamantele, sunt cei mai buni prieteni ai unei femei! Pur si simplu, nu poti avea niciodata prea multe perechi de pantofi, fie ei balerini, tenisi, stiletto sau sandale. Iar cand investesti bursa pe 2-3 luni intr-o singura pereche de pantofi, mai ca nici nu-ti vine sa ii porti, de teama sa nu ii strici.
Ei bine, daca vrei sa le prelungesti viata, afla ca exista cateva trucuri pe care le poti pune in practica. Iata ce iti recomandam pentru ca pantofii tai scumpi sa reziste mai mult:
1. Investeste in talpi de cauciuc si flecuri rezistente
Cele mai multe perechi de pantofi scumpi au talpa din piele naturala - si inca una subtire, ca tot veni vorba. Pentru a nu o uza de la primele purtari, da o fuga la un cizmar si roaga-l sa iti aplice peste o noua talpa, de aceasta data din cauciuc subtire. Ai la dispozitie mai multe optiuni coloristice, asta daca te temi ca noua talpa va arata urat.
Totodata, nu ar strica sa iti dotezi tocurile subtiri ale pantofilor cu flecuri din materiale rezistente. Si in acest caz, apeleaza cu incredere la serviciile unui cizmar priceput.
2. Ingrijeste pielea pantofilor
O alta modalitate de a spori rezistenta pantofilor tai scumpi este sa ii ingrijesti in permanenta, cu multa atentie. Sterge-ti incaltamintea dupa fiecare purtare si aplica un strat de crema de pantofi la final, eliminand, dupa cateva minute, surplusul.
Cand vine vorba despre pantofii din piele intoarsa, acestia au nevoie de produse speciale de ingrijire, care nu deterioreaza materialul - investeste intr-unele de calitate pentru a nu avea parte de neplaceri.
3. Depoziteaza pantofii scumpi intr-un mod istet
Nu in ultimul rand, rezistenta pantofilor tai scumpi depinde si de felul in care ii depozitezi. In niciun caz nu ii lasa in incaperi cu umezeala ridicata sau aruncati, alandala, in vreun colt al pantofarului ori al camerei. Dupa ce ii cureti bine si ii dai cu crema, pune-i in cutia in care i-ai cumparat sau, la fel de bine, in saculeti din material textil, daca ai asa ceva la indemana, dupa care depoziteaza-i intr-un loc uscat, cu temperaturi constante.
Foto: bontonstyleblog.blogspot.com
3 moduri de a face ca pantofii tai scumpi sa reziste mai mult
label
Diverse
calendar_month
2014-06-06, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Maria Dumitru