3/32932
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:01 history_edu Maria Dumitru
Grijile sunt inevitabile si fac parte din viata fiecaruia dintre noi. Nu la fel de inevitabila este insa ingrijorarea excesiva si ruminarea zilnica a gandurilor negative cu privire la potentialele scenarii catastrofale din viitor. Chiar daca faci parte din categoria celor mai degraba anxiosi, afla ca exista cai prin care iti poti gasi linistea: iata trei obiceiuri bune ale celor care nu-si fac niciodata griji!
1. Traiesc in prezent
Poate una dintre cele mai importante calitati ale persoanelor care nu isi faci griji este aceea de a fi capabili sa traiasca "aici" si "acum", nu intr-un viitor potential si amenintator. Mai exact, sunt capabili sa nu se lase furati de tiparul "dar daca...", care, odata declansat, nu face decat sa atraga tot si tot mai multe griji si intrebari fara raspuns.

Ce poti face tu? In loc sa iti imaginezi consecintele catastrofale pe care un incident minor le-ar putea avea - ai 1-2 note mici la examene, sa zicem, si risti sa iti pierzi bursa -, gandeste-te ce poti face concret - sa mergi la mariri, adica sa inveti pentru materiile respective, in loc sa iti faci ganduri negre cu privire la viitorul tau.
2. Isi asuma mai multe riscuri
Ti s-a intamplat vreodata sa te lasi, pur si simplu, dus de val? Oamenii care isi fac mereu griji sunt mai putin predispusi sa isi asume riscuri, din cauza ca au mereu in vedere potentialele rezultate dezastruoase ale actiunilor lor. Pentru a scapa de acest tipar distructiv, care te impiedica sa iti traiesti viata cu adevarat, incepe prin a-ti invinge fricile - de la cele mai mici la cele mai mari - una cate una.



Curajul de a te avanta in necunoscut, chiar si stiind ca s-ar putea sa nu iasa asa cum sperai, te va ajuta, in timp, sa iti dai seama cu mai multa acuratete ce poti si ce nu poti sa faci si, implicit, ce ar trebui sa te ingrijoreze si ce nu.
3. Au incredere ca pot face fata
Atitudinea oamenilor pozitivi in fata problemelor este una proactiva, de tipul "can do". Cu alte cuvinte, vad problema, o analizeaza, dupa care se gandesc la solutii, in loc sa contureze scenarii negative pe marginea ei. O astfel de atitudine poate fi obtinuta prin metoda mentionata anterior (asumarea mai multor riscuri), care te va ajuta sa descoperi ca, de fapt, poti sa faci fata cu brio problemelor cu care te confrunti.

Foto: kampusetkinlikleri.com