4 motive pentru care ei sunt cei mai fericiti oameni de pe planeta

calendar_month 10 Feb 2017, 00:00
Conform unor studii recente, oamenii din Scandinavia sunt cei mai fericiți din lume, iar asta pentru că respectă patru principii peste care nu trec orice ar fi. Astfel, locuitorii țărilor Danemarca, Norvegia și Suedia sunt mereu cu zâmbetul pe buze și se bucură de viață.
Deși stau în zone mai friguroase și mai ferite de soare, locuitorii Scandinaviei sunt considerați cei mai fericiți oameni de pe planetă. Poate mulți dintre cei care sunt obișnuiți să aibă parte de mult soare, căldură în exces și zile lungi nu și-ar găsi fericirea în locuri atât de reci precum Danemarca, Norvegia și Suedia, însă conform studiului, cei mai împliniți oameni sufletește se află în acea regiune.
1. Modestia și respectul pentru alte persoane.
2. Pun în balanță viața de familie cu cea profesională. Se dedică atât cât e nevoie atât serviciului, cât și celor dragi.
3. Au așteptări realiste.
4. Fac reuniuni dese cu familia.
FOTO: DEPOSITPHOTOS

Noutati