5 motive pentru care sa alegi o vacanta in Portugalia!
calendar_month 17 Nov 2015, 00:00
Cand am coborat din avion pe pamant portughez pentru prima data n-am trait sentimentul acela firesc de oboseala crunta pe care ti-l dau calatoriile, bagajele si emotiile. Prima intalnire cu Lisabona a fost ca o dimineata in care te intinzi lenes, lasi soarele sa-ti deschida ochii cu caldura si rabdare si deschizi un radio care prinde un singur post pe care se difuzeaza doar muzica fado.
O vacanta in Portugalia nu este tocmai o vacanta, ci mai curand o vizita care iti trezeste amintiri pe care nu le ai. Este tara pregatita sa devina „acasa" pentru oricine este pregatit sa o iubeasca din toata inima.
Si pentru ca Portugalia nu are o singura minune - capitala - merita sa stii de ce trebuie sa ajungi macar o data intr-un oras portughez. Fie ca pleci intr-o vacanta si vrei sa stii care sunt obiectivele turistice din Portugalia pe care nu le rateaza nici un turist, fie ca te intereseaza ce poti vizita gratuit sau, mai mult, vrei sa stii in ce locuri mai putin cunoscute freamata spiritul portughez autentic, le-am adunat pe toate aici. Te invitam intr-o vacanta in Portugalia cu gandul!
1. Sintra si ratacirea in labirint
Oraselul sau mai curand cetatea Sintra este situata in apropiere de Lisabona si este recunoscuta in lume ca fiind unul dintre locurile in care dainuie monumente arhitecturale din secolul al XIX-lea. Intregul oras este parte din Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO, deci iti poti imagina ca nu te poti plictisi daca ajungi aici in vacanta ta in Portugalia.
Sintra este asezat intr-o zona inalta, in muntii Sintra, iar stradutele inguste duc la castele precum Castelo dos Mouros, Palatul National Pena sau Palatul National Sintra. Totusi, probabil cel mai impresionant monument este Quinta da Regaleira, un palat impunator, construit in stil romantic, cu parcuri luxuriante, fantani cu detalii fin sculptate si un sistem labirintic subteran in care vei rataci ore intregi. Aceasta minune a apartinut unei familii portugheze foarte bogate, baronii de Regaleira, insa cel care a umplut locul de simboluri si iluzii a fost urmatorul proprietar, Carvalho Monteiro.
Pretul biletului de intrare intr-un palat precum Quinta da Regaleira pentru adulti este de 10 euro si, trebuie sa ne crezi, merita sa intri in fiecare coltisor. Iar atunci cand vei vrea o pauza de la castelele uriase te poti indrepta spre capatul Europei. Ai citit bine, in aceasta regiune a Portugaliei poti simti ca esti la sfarsitul Europei continentale, in Cabo da Roca. Te poti plimba liber pe fasia de granit ce inainteaza in Oceanul Atlantic si pentru 1 euro poti sa iti imprimi o moneda poleita cu aur cu data la care ajungi acolo, in vacanta in Portugalia, si insemnele oficiale ale Sintrei.
CITESTE articolul complet pe DIVAHAIR.RO
Noutati