E iubire adevarata sau te vrea doar pentru sex? Iata dilema pe care o au multe persoane atunci cand incep o relatie. Totusi, incertitudinea nu ar trebui sa dureze prea mult si sa iti dai seama cat mai repede daca sunteti si veti ramane doar la stadiul de relatie fara obligatii sau e vorba de ceva mai mult.
Iata cateva indicii care iti arata ca vrea doar sex de la tine:
1. Nu face niciun efort sa te cunoasca
Gandeste-te putin la felul in care decurg discutiile voastre. Cate eforturi a facut sa te cunoasca mai bine? S-a interesat de familia ta? Stie ca iti plac la nebunie dulciurile cu gust de vanilie? Daca nu face nimic sa afle cat mai multe despre tine si despre viata ta personala, atunci relatia are o singura directie: sexul. Lucrurile se explica astfel prin simplul fapt ca nu ii pasa de tine la un nivel mai profund.
2. Nu iesiti niciodata in public
O cafea bauta impreuna in oras, pranzul sau cina intr-un local frecventat de multa lume sau un film la cinematograf? Nimic din toate acestea? Ei bine, atunci asta trebuie sa iti sune ca un mare semnal de alarma, pentru ca cel mai probabil nu isi doreste sa fiti vazuti impreuna in public. E clar ca isi doreste sa pastrati relatia la un nivel fara obligatii.
3. Flirteaza cu alte persoane, chiar daca esti de fata
Sunteti impreuna, insa atentia partenerului/ei nu este concentrata asupra ta, ci ochii ii zboara pe langa tine. Mai mult, si flirteaza cu cei/cele din jur intr-un mod de-a dreptul ostentativ. Este un moment bun sa realizezi ca relatia nu este serioasa.
4. Nu te-a prezentat prietenilor si familiei
I-ai cunoscut prietenii? Sau parintii si fratii? Oare de ce crezi ca nu te-a prezentat lor? Iti spunem noi. Pentru ca nu vrea o relatie serioasa, pentru ca nu faci parte din planurile sale de viitor. Acum e si mai simplu sa iti dai seama de asta, cu atat mai mult cu cat exista retele de socializare unde poate posta poze cu voi doi sau isi poate schimba statusul relatiei.
5. Se intalneste cu tine doar in locuri unde puteti face sex
Gandeste-te putin la locurile unde v-ati intalnit pana acum. Daca intalnirile nu sunt niciodata intr-un mall sau un loc public, ci doar in locuri private, unde sunteti doar voi doi, stii atunci ca singura sa intentie este sexul.
5 semne ca nu isi doreste altceva decat sex