Campusul universitar iti poate parea un loc foarte sigur dat fiind numarul mare de prieteni si de cunostinte pe care le ai prin preajma. Dar lumea in care traim e mai periculoasa decat iti imaginezi acum, la 20 de ani. De aceea e bine sa fii prudent si sa tii cont de niste masuri de siguranta atat timp cat te afli intr-un oras strain, departe de ai tai:
1. Spune-le cunoscutilor tai (colegi de camera, vecini, prieteni) unde te duci!
Daca vrei sa iesi cu un alt grup sau singur, anunta-i pe colegii tai de camera unde te duci si cat timp vrei sa stai. In felul acesta, in cazul in care nu vei respecta termenul dat, cineva se va alarma si va incerca sa dea de tine.
2. Trebuie sa stii cui trebuie sa te adresezi in caz de pericol
Familiarizeaza-te cu persoanele la care trebuie sa apelezi in interiorul campusului in cazul unor evenimente care nu necesita neaparat interventia politiei. Ar fi bine sa ai un numar de telefon al acestor persoane in caz de incendii la bucatarie, probleme cu vecinii de camera sau colegi disparuti.
3. Inchide-ti usa la camera cu cheia si pune-ti bunurile de valoare la adpost!
In campusuri e plin de persoane necunoscute care intra si ies dupa bunul plac (merg la colegi, la prieteni sau isi cauta pur si simplu de treaba). In aceste conditii e bine ca bunurile tale sa fie la adapost. Cand pleci din camera, inchide usa cu cheia, si incearca in general sa nu ai bunuri de valoare in camera. Pastreaza-ti bani de buzunar iar pe restul tine-i pe card. Astfel, in caz ca un incident neplacut va avea loc, nu va avea dupa ce sa iti para rau.
4. Invata sa fugi!
Conflictele nu intarzie sa apara atunci cand noaptea tarziu, intr-un club spiritele s-au incins mai mult decat trebuia, sau, mai bine spus, au baut mai mult decat era cazul. Atunci cand te trezesti instantaneu prins in mijlocul unui conflict cu care nu ai nicio legatura, fugi cat te tin picioarele. Nu te gandi, ce-o sa zica, ce-o sa creada X sau Y, la ora aia pielea ta e cea mai importanta si doar de ea trebuie sa ai grija.
5. Sa ai numere de taxi salvate in telefon si sa fii la curent cu programul transportului public
Nu ti s-a intamplat niciodata, nou fiind in oras, sa te ratacesti incat sa nu-ti mai dai seama incotro trebuie sa o apuci? E bine sa ai salvat un numar de telefon de la o companie sau doua de taxi, astfel incat, atunci cand simti ca nu mai stii incotro sa o apuci sa ai o solutie la indemana.
6. Fii cu ochii larg deschisi
Acestea sunt lucruri care trebuie sa iti intre in reflex atat timp cat locuiesti (deocamdata intr-un campus) si mai tarziu intr-un oras mare. Fii mereu atent la cine merge in spatele tau sau pe langa tine pe strada. Daca ti se pare ca cineva te urmareste prea indeaproape, incearca sa scapi de respectiva persoana. Evita locurile pustii, incearca mereu sa ai si alti oameni pe langa tine, care, in caz de un conflict, sau un pericol te-ar putea ajuta. Evita grupurile galagioase si violente. Nu te apropia de ele caci nu stii ce idei le-ar putea veni. Cu alte cuvinte pastreaza mereu ochii larg deschisi la tot ce se intampla in jurul tau ca sa nu poti fi luat prin surprindere!
Foto: photo2.byu.edu
Otilia Caraza
6 lucruri de stiut pentru a fi in siguranta in timpul studentiei!
label
Diverse
calendar_month
2014-03-24, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Otilia Caraza