Vacanta de vare este abia la inceput, ceea ce inseamna ca ai totul timpul din lume sa o petreci asa cum se cuvine! Te plictisesti? Daca nu cumva ti-ai gasit intre timp un job de vara care sa te tina ocupat, pune-ti mintea la contributie si invata ceva nou in aceasta vacanta. Opt sugestii iti ofera chiar Studentie.ro!
Sa gatesti
Nu trebuie sa te apuci de cursuri de gatit, evident, insa ai putea sa iti imbunatatesti considerabil abilitatile in domeniu in aceasta vacanta de vara! Ce ar fi sa treci de etapa omletei si a cartofilor prajiti si sa inceri ceva un pic mai dificil? Un piure si o friptura, poate? Sau mai bine niste prajituri?
Sa faci cafea
Daca esti bautor/oare de cafea si obisnuiesti sa iti faci doar pliculete de cafea instant, sa iti iei cafele de la automate sau de la magazine specializate, gata preparate, atunci poate ca nu ar strica sa inveti sa faci o cafea la ibric sau chiar la cafetiera.
Nu este deloc complicat – ceea ce ar putea sa iti ia mai mult timp este gasirea concentratiei ideale pentru a obtine cafeaua perfecta, la filtru sau turceasca, la ibric.
Sa plantezi un copac
Plantarea unui copac s-ar putea asocia unei activitati de voluntariat sau unei excursii la tara – oricum ar fi, nu ar strica sa plantezi un copacel de care sa te ingrijesti si ulterior, si sa il vezi cum creste, de-a lungul anilor (poate fi o experienta chiar foarte placuta!).
O limba straina
Poate ca nu iti mai arde sa tocesti manuale si cursuri dupa ce te-ai chinuit un an intreg in facultate, insa ai putea sa faci, totusi, primii pasi in aceasta directie, mai ales daca ti-ar placea sa inveti o limba straina ceva mai exotica.
Cauta cursuri online, cat mai interesante, si invata cateva cuvinte si expresii uzuale cel putin, pana la sfarsitul vacantei de vara. Astfel, iti mentii si „antrenamentul” studiatului si faci si ceva cu adevarat util, care iti va folosi si pe mai departe (mai ales daca, din toamna, nu abandonezi studiul limbii respective).
Sa inoti
Daca pana in acest moment nu ai invatat sa inoti, ce ar fi sa iti invingi teama si sa inveti in aceasta vacanta de vara? Este mult mai usor de zis decat de facut, bineinteles, insa, daca te lasi pe mana unui instructor, lucrurile ar trebui sa decurga fara probleme, in pofida reticentelor tale initiale.
Pentru a-ti face curaj, propune-le alor tai (sau mergi cu prietenii) sa mergeti la un bazin cu apa sarata, unde plutesti fara probleme si poti exersa miscarile de inot fara sa ai de ce te teme.
Sa conduci
In cazul in care nu ai obtinut inca permisul de conducere, ai toata vacanta de vara la dispozitie sa o faci! Poti sa inveti sa conduci acum, cat inca verile ti le mai petreci acasa si ai tot timpul din lume, fara sa fii stresat de job si alte responsabilitati.
Daca ai tai au masina, poti exersa condusul in prealabil, dar si dupa ce iti iei permisul, pentru a nu uita cum se face. Si cine stie, cu putin noroc, poate faci rost si de masina ta proprie si personala, acum ca tot ai permis!
Sa faci lucrusoare handmade
Daca iti place sa mesteresti si te si pricepi un pic, de ce nu? Vorbim aici despre bijuterii din fimo, spre exemplu, sau haine crostetate sau orice altceva iti mai trece prin cap (mai ales daca esti baiat, probabil ca nu iti prea arde sa faci bijuuri sau sa crosetezi!).
Daca incepi sa capeti dexteritate, pe viitor poti chiar sa faci si bani din lucrurile care ies din mainile tale – iar un venit in plus pe timp de studentie sigur nu iti strica!
Sa schimbi o roata
In corelatie cu obtinerea permisului de conducere, poate nu ar strica sa inveti si sa schimbi o roata – nu se stie niciodata cand vei avea nevoie.
Oricum iti sunt necesare cunostinte minime de mecanica, prin urmare nu ar trebui sa fie foarte complicat sa inveti si acest lucru. Daca te pasioneaza domeniul, ai putea chiar sa iti aprofundezi cunoasterea si sa treci si la chestiuni mai complexe – chit ca esti fata! Tu ce ai vrea sa inveti in aceasta vacanta de vara?
8 lucruri pe care sa le inveti in vacanta de vara
label
Diverse
calendar_month
2011-07-04, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:59
history_edu
Dana Saporan