Cainele acesta a murit ca sa salveze viata bebelusului stapanilor sai
3/38155
calendar_month 06 Sep 2016, 00:00
Polo, un caniche negru, a murit dupa ce a aparat-o cu trupul sau pe micuta Viviana, in varsta de 8 luni, de flacarile care cuprinsesera incaperea in care se afla. Copila a fost scoasa din casa de pompieri si se afla in spital la recuperare, insa patrupedul nu a supravietuit.
Atunci cand Erika Poremski, mama Vivianei, a iesit pana la masina din fata casei, a lasat-o pe copila cu Polo, cainele familiei, care era mereu in preajma fetitei. Cand s-a intors, a vazut, socata, cum casa este cuprinsa de flacari.
"O auzeam plangand si nu puteam ajunge la ea... Am incercat din rasputeri. Toti vecinii au incercat. Dadeau cu pumnii in usi si in ferestre...", a povestit mama Vivianei.
Peste cateva minute au ajuns si pompierii. Au patruns in casa cuprinsa de flacari si au gasit-o imediat pe Viviana si pe Polo intins peste fetita, asa incat sa o protejeze de foc. Cainele nu a incercat nicio clipa sa se salveze, preferand sa o apere pe copila de flacari.
Medicii au reusit sa o resusciteze pe fetita, care are arsuri pe fata, pe o mana si un picior. Insa pentru Polo nu s-a mai putut face nimic.
In doar trei zile, localnicii din Baltimore au strans nu mai putin de 16.000 de dolari pentru a ajuta familia sa isi refaca locuinta si pentru a-i achita copilei tratamentul.