Ce beneficii imi aduce un semineu?
3/38276
calendar_month 10 Nov 2016, 00:00
Un șemineu sporește căldura ambientală dintr-o locuință, pe lângă faptul că aduce un aport considerabil în încălzirea locuinței pe perioada lunilor de iarnă. Folosind spațiul din fața șemineului ca loc de primit oaspeți respectiva întâlnire implicit va fi mult mai festivă. Cuplurile în căutare de locuri romantice vor adăga acest loc pe lista lor și vor descoperi că este un loc perfect de depănat povestiri și de petrecut timp unul în prezența celuilalt. Beneficiile deținerii unui șemineu sunt nenumărate, iar în cele ce urmează vi se vor prezenta câteva dintre acestea.

Lemnul este probabil cea mai ieftină materie prima pe baza căreia se poate întreține căldura din cadrul unei locuințe. Din moment de companiile utilitare cresc prețurile an după an, din ce în ce mai mulți oameni optează pentru o sursă de încălzire mult mai economă, iar principala alegere este șemineul pe lemne. Industria de șeminee s-a modernizat și ea odată cu trecerea timpului, iar acum se poate opta și pentru așa numitul termosemineu, cu ajutorul căruia se pot încălzi apa menajeră, calorifere sau chiar și pardoseala, dacă există instalația necesară.

În cazul în care nu s-a optat pentru șemineu ca sursă principală de încălzire, ci doar pentru a spori stilul și ambianța locuinței, un beneficiu pe care acesta îl poate oferi este o alternativă binevenită pentru momente nedorite, cum ar fi o pană de curent într-o noapte geroasă de iarnă. Șemineul oferă căldură și lumină, iar toți membrii familiei se pot strange în jurul acestuia, iar neplacerea se poate transforma în placere. Am în minte un tablou de iarnă din cărțile de povești, colorat doar de portocaliul ce îl reflecta șemineul și griul ce ieșea dintr-un cos de fum, totul pe un fundal de alb și viscol.

Șemineul își poate găsi locul în orice tip de locuință. Nu contează stilul pe care proprietarul l-a dat locuinței sau de spațiul de care acesta dispune. Datorită diversității și gamei largi de seminee existente pe piață, oricine își poate găsi șemineul perfect și mult dorit. Firma Șeminee Sibiu, parte a grupului PeFoc.ro, este una din firmele de top de pe piața românească de șeminee. Adaptabilitatea este una din virtuțile ce i-a ajutat pe oamenii de la Șeminee Sibiu să ajungă in fruntea listei, necesitățile clientului fiind mereu pe primul loc. Din acest mod, stocul este mereu diversificat, gata să ofere șemineul perfect pentru oricine, indiferent de cerințe. Apelează la ei dacă ai în minte construirea unui șemineu. Ei se vor ocupa de tot, tu va trebui doar să pui lemne pe foc!