2/29132
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:01 history_edu Maria Dumitru
Anul 2013 vine cu o multime de bunatati pentru cinefili. Nu de alta, dar este presarat cu continuari care mai de care mai apetisante, plus remake-uri si pelicule care se anunta candidate redutabile la Oscarurile 2014. Iata care sunt filmele pe care nu ai voie sa le ratezi anul acesta!

Gravity

"Gravity" este un film SF, a carui regie este semnata de Alfonso Cuaron si care ii are in prim plan pe doi actori de prima mana ai Hollywoodului: Sandra Bullock si George Clooney. Cei doi intra in pielea unor astronauti care raman blocati in spatiu, fara posibilitatea de a se intoarce inapoi pe Terra.

Premiera in Romania: 4 octombrie 2013

Elysium

Tot SF este si "Elysium", un film cu Jodie Foster si Matt Damon in rolurile principale. Povestea spusa de regizorul Neill Blomkamp ("District 9") il are drept pilon central pe Max (Matt Damon), un fost puscarias care pleaca intr-o misiune ce ar putea pune capat discrepantelor majore dintre locuitorii Terrei anului 2159 (cei bogati traiesc pe o nava spatiala exclusivista, in timp ce "muritorii de rand" - 98% din populatie - se chinuie sa supravietuiasca pe o planeta suprapopulata, cu resurse tot mai putine).

Premiera in Romania: 16 august 2013

Star Trek Into Darkness

Anul 2013 este clar anul filmelor SF. Astfel, fanii seriei "Star Trek" se vor bucura sa vizioneze continuarea peliculei din 2009, cu actori precum Chris Pine, Zoe Saldana si Zachary Quinto. In noul film "Star Trek", capitanul Kirk se lupta cu o forta aparent de neoprit, ce isi are sursa taman in interiorul organizatiei.

Premiera in Romania: 17 mai 2013

Iron Man 3

Anul 2013 il readuce in lumina reflectoarelor pe "Omul de Otel", care a stralucit si in blockbusterul anului 2012, "Avengers". De aceasta data, Iron Man se lupta cu Mandarin, un adversar redutabil, si se straduieste sa impiedice raspandirea - prin nanotehnologie - a unui virus mortal.



Premiera in Romania: 26 aprilie 2013

Hunger Games: Catching Fire

Continuarea popularului "Hunger Games" va fi lansata si ea in 2013. "Hunger Games: Catching Fire" ii readuce in atentia publicului pe Katniss (Jennifer Lawrence) si Peeta (Josh Hutcherson), cei doi castigatori ai Jocurilor Foamei. Existenta lor linistita este din nou tulburata de o posibila revolta a locuitorilor districtelor si de faptul ca ei par sa fie responsabili de declansarea ei...

Premiera in Romania: 22 noiembrie 2013

Thor: The Dark World

Seria filmelor Marvel lansate in 2013 continua cu "Thor: The Dark World", continuare peliculei aparute in 2011. In noul film, zeul tunetului (Chris Hemsworth) trebuie sa opreasca planurile malefice ale lui Malekith, un dusman imbatabil. Filmul o are in distributie si pe castigatoarea premiului Oscar, Natalie Portman, care revine in rolul Jane Foster.

Premiera in Romania: 8 noiembrie 2013

Man of Steel

Asteptarea fanilor lui Superman a luat sfarsit: in 2013 va avea premiera mult asteptatul film "Man of Steel", reluarea povestii legendarului erou de benzi desenate. Filmul ne aduce la inceputurile lui Superman (Henry Cavill), pe cand eroul nu isi stapaneste inca superputerile si se afla in cautarea propriei identitati si a scopului sau in viata.

Premiera in Romania: 21 iunie 2013

The Hobbit: The Desolation of Smaug

Din lista filmelor de neratat care vor aparea in 2013 nu putea lipsi "The Hobbit: The Desolation of Smaug". Continuarea filmului lansat in 2012 se anunta la fel de buna si pare sa ofere raspunsul la intrebarea: ce s-a intamplat cu Gandalf?

Premiera in Romania: 13 decembrie 2013