Oricat de ploios ar fi acest inceput de vara, vremea capricioasa sigur nu este un motiv suficient de intemeiat pentru a sta in casa in weekend! Asadar, daca planuiesti plimbari, cumparaturi, dantuiala sau orice alte activitati, ideale la sfarsit de saptamana, noi avem tinutele perfecte pentru tine!
Foto: galleryhip.com
Vineri: tinuta office
Ok, de ce te-ai imbraca office intr-o zi de weekend? Ei bine, vinerea - tot zi de weekend, pana la urma, nu? - s-ar putea sa te prinda la birou. La internshipul sau jobul tau de vara, bineinteles, unde trebuie sa faci o impresie de nota 10.
Cu ce te imbraci, asadar, intr-un astfel de context? Cu o pereche de pantaloni "la dunga", dar nu plictisitori, o camasa delicata intr-o culoare puternica si accesorii asortate, de la sandale la cercei si geanta mini, tip postas.
Foto: collegefashion.net
Sambata dimineata: tinuta lejera
Sambata dimineata este momentul in care pleci la cumparaturi pentru intreaga saptamana viitoare? Cum te vei intoarce incarcata de plase si plasulete, este cazul sa adopti o tinuta cat mai lejera. Ce ai zice de o combinatie de pantaloni scurti cu un maiou simplu, alb, o vesta kaki, un ceas si o pereche de sandale flat?
Foto: collegefashion.net
Sambata noapte: tinuta de club
Daca e sambata seara, inseamna ca te pregatesti sa mergi la un party cu gasca de prieteni! Acum este momentul sa scoti la inaintare garderoba glam-chic - noi iti propunem un mix intre o fusta din (imitatie de) piele, top simplu, bratari, cercei, botine si o geanta plic intr-o culoare neon.
Foto: collegefashion.net
Duminica dupa-amiaza: tinuta feminina
Fiindca duminica nu te vei trezi pana la orele pranzului, primele planuri se vor concretiza abia spre dupa-amiaza. Cand poti iesi la o plimbare relaxanta prin oras sau chiar la un pranz tarziu alaturi de prietenele tale!
Cert este ca acum este cazul sa adopti o tinuta cat mai confortabila, dar si foarte feminina, in acelasi timp. Poti merge pe varianta unei rochii inflorate sau, si mai bine, pe cea a combinatiei dintre un top scurt si o fusta cu talie inalta, la care asortezi o pereche de sandale flat, o bratara supradimensionata, cercei lungi si o geanta chic.
Foto: collegefashion.net
Cu ce ne imbracam pentru iesirile din weekend
label
Diverse
calendar_month
2014-06-06, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Silviu Marinescu