3/34590
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:02 history_edu Otilia Caraza
Daca te-ai hotarat sa-i dai papucii prietenului tau din liceu si vei fi complet singura in momentul in care vei incepe primul an de facultate, n-ai pierdut nimic. E foarte bine ca ai avut curaj sa iti asculti inima si sa faci ceea ce ai crezut ca este mai bine pentru tine. In plus, exista o sumedenie de motive pentru care e mai distractiv sa fii singura in primul an de studentie decat sa fii prietena cuiva. Iata-le pe cele mai importante in randurile de mai jos:




1. Te vei bucura de o companie minunata
Sa nu ai prieten nu inseamna sa fii singura. Ba dimpotriva, exista milioane de fete care isi incep anii de facultate fara a fi implicate intr-o relatie si se simt excelent in compania altor fete la fel ca ele. Povestile fetelor despre fostii sunt de cele mai multe ori amuzante si se pot transforma intr-un adevarat joc. Bucura-te de aceasta etapa!
2. Te poti distra cu colegele tale de camera, palier, grupa etc dupa bunul plac
Trebuie sa recunoastem ca iesirile numai intre fete nu se compara cu cele in care iesim la bratul iubitilor nostri. In lipsa lor ne dam frau liber imaginatiei si poftei de distractie fara sa ne pese de „oare ce va zice el, nu o sa i se para deplasat, oare ce va crede despre mine etc”.
3. Tipii din facultate sunt mult mai HOT decat cei din liceu
Mai ales cei care nu sunt in primul an ca tine. Partea cea mai buna in toata povestea asta este ca baietii din ani mai mari sunt foarte interesati si dornici de a-si face o prietena „boboaca”.
4. Poti sa te concentrezi mai bine la invatat
Cand esti studenta cu prieten esti oarecum asemanatoare cu o sotie care mai are si serviciu pe deasupra. Trebuie sa faci fata atat solicitarilor din partea scolii cat si solicitarilor venite din partea prietenului tau (care iti va ocupa ceva din timp). Asa ca, poti sta linistita fara prieten macar pana te mai acomodezi un pic cu viata de student.
5. Camera ta poate fi locul ideal pentru petreceri in pijama si nu numai
Daca tu nu ai prieten si mai ai noroc sa dai peste o colega de camera aflata in aceeasi situatie ca si tine, atunci centrul distractiei se va muta la voi in camera. Veti mai coopta si alte fete fara prieten si veti chefui ca intre fete pana la epuizare. Prieteni oricum va veti face la un moment dat, asa ca profitati din plin de aceste momente unice!

Foto: hercampus.com