3/34164
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:01 history_edu Otilia Caraza
Sheryl Sandberg, Chief Operating Officer (COO) la Facebook, este cea mai bogata femeie din lume care isi desfasoara activitatea in industria tehnologiei, avand o avere estimata la cca. un miliard de dolari. In ciuda averii ei impresionante, Sandberg locuieste intr-o casa moderna din Silicon Valley impreuna cu cei doi copii si sotul ei, fiind cunoscuta pentru faptul ca nu duce un stil de viata extravagant. In momentul de fata ea face eforturi pentru a schimba modul in care este perceputa femeia in campul muncii.

Iata mai jos care este pe scurt viata femeii care a reusit sa faca un miliard de dolari pana la cei 44 de ani ai sai, revelata de Business Insider:

1. Sheryl Sandberg s-a nascut pe 28 august 1969 in Washington, D.C. Are un frate si o sora, ambii mai mici, iar la varsta de doi ani s-a mutat impreuna cu familia ei in Miami Beach.

2. Tatal ei era oftalmolog, iar mama ei profesoara de franceza la facultate. Cei doi au creat impreuna South Florida Conference on Soviet Jewry, casa lor devenind un adevarat rai pentru evreii sovietici care doreau sa scape de anti-semitism.

3. Sandberg a stralucit dintotdeauna la scoala, motiv pentru care mama ei a afirmat la un moment dat: “Daca esti o fata desteapta intr-o scoala de stat, asta nu iti face bine in ceea ce priveste viata ta sociala”.

4. A urmat facultatea la Harvard si a iesit prima la departamentul economic. Acolo l-a intalnit pe Larry Summers, viitorul secretar al trezoreriei.

5. Larry Summers a jucat rolul de mentor pentru Sandberg in primii ani ai carierei ei, iar in 1999 cand acesta a ocupat functia de Secretar al Trezoreriei, Sandberg a fost numita seful echipei lui.

6. In anul 2000, Sandberg s-a mutat in Sillicon Valley pentru a se alatura industriei tehnologiei aflate atunci in plin avant. A sovait putin pana a accepta postul la Google, care era pe atunci o companie mica fara venituri prea mari. In cele din urma a acceptat postul oferit de Google in 2001.

7. Google a crescut enorm dupa venirea lui Sandberg in companie, fiind promovata la departamentul de vanzari si operatii globale online. Dupa sapte ani petrecuti acolo, Sandberg a spus DA unei noi provocari. In ultima perioada la Google, ea se intalnea deja o data sau de doua ori pe saptamana cu “capul” Facebook, Mark Zuckerberg.

8. Dupa sase saptamani de intalniri, Mark Zuckerberg i-a oferit postul de Chief Operating Officer (COO) la Facebook. Anul acesta Sandberg a implinit sase ani de munca in cadrul Facebook.



9. In 2004, Sandberg s-a casatorit cu Dave Goldberg, CEO-ul SurveyMonkey, impreuna cu care are doi copii.

10. Anul trecut, cuplul si-a definitivat casa de 855 metri patrati din Sillicon Valley. Casa are sase dormitoare, o crama, o sala de gimnastica, o sala de cinema, teren de baschet si o imensa cascada.

11. Sandberg este cunoscuta la locul de munca ca fiind un bun avocat al femeilor. In 2011 a publicat niste statistici ingrijoratoare referitoare la sitiuatia femeilor din campul muncii , care au fost vizualizate pana acum de peste 4 milioane de ori.

12. In martie 2013 a publicat cartea intitulata “Lean In” in care povesteste cateva din experientele ei in campul muncii dar unde ofera totodata si cateva sfaturi care vor sa ocupe o pozitie de top in domeniul lor de activitate.

13. Odata cu aceasta carte, Sandberg a declansat o miscare feminista pe care ea spera sa o raspandeasca peste tot pe glob. Sandberg isi doreste in cadrul acestei miscari sa ofere femeilor abilitatile practice de care au nevoie pentru a-si atinge obiectivele si le incurajeaza pe femei sa se sustina reciproc.

14. In luna februarie a acestui an a incheiat un parteneriat cu Getty Images sa realizeze fotografii cu femei din campul muncii care sa schimbe perceptia asupra acestora. Imaginile infatiseaza femei imbracate frumos la locul de munca, femei in varsta dar si mame “cool”.

15. In martie, ea a apelat la o serie de celebritati printre care: Beyonce, Jennifer Garner sau Condoleezza Rice pentru a le incuraja pe femei sa preia conducerea fara sa le fie teama ca devin “bossy”.

16. “Lean In” va deveni in curand si film, Sony Pictures castigand drepturile de a aduce cartea lui Sandberg pe marele ecran.

17. Bineinteles ca Sandberg si campania ei de incurajare a femeilor sa preia conducerea a intampinat si diverse controverse, multa lume spunand ca nu este suficient sa le incurajezi pe femei sa aiba curaj sa isi asume raspunderea unei pozitii de conducere, atata timp cat nu le oferi oportunitati pentru a reusi.

18. In privinta modului in care se impaca spectaculoasa ei cariera cu viata de familie, Sandberg spune ca si-a impus o regula din a parasi biroul la ora 5.30 p.m astfel incat sa ii ramana timp si pentru familie.

Foto: businessinsider.com