Agitatie multa duminica in jurul tarabelor de martisoare. Barbati atenti cu buchete de zambile si frezii, mamici grijulii, cautand sa cumpere o atentie pentru invatatoarea copilului, batrani curiosi, tineri sagalnici sondand terenul. Roiuri de multime cosmopolita incurcau trotuarele.
Peisaj animat, plin de zambet si de culoare. La tot pasul doamne si domnisoare afisand radioase cate un martisor in piept si buchetele de ghiocei, lalele si trandafiri in brate. Mamici si bunici incantate de atentia si caldura materializate in martisoare primite de la odrasle.
Sarbatoarea a continua in scoli, pe bancile facultatilor, la serviciu. Colegul de banca, cei de grupa sau cei de la job, cu totii intind prietenos figurina cu snurul impletit cu rosu si alb. Si nu mica este surpriza atunci cand pe banca din facultate sau pe birou te asteapta un plic anonim ce ascunde un martisor personalizat. Semn ca admiratorul este un tanar timid.
La final, iti strangi si iti analizezi atent colectia. Ai primit martisoare de toate formele si culorile: personaje de desene animate, inimioare transparente cu flori uscate in centru, bucatele de lut pictate, ghiocei din plastic si pietricele colorate. Dincolo de micuta podoaba materiala, gestul iti maguleste orgoliul. Simplul fapt ca cineva se gandeste la tine, iti incarca bateriile mai ceva ca un weekend la munte in compania iubitului. Si asta este doar inceputul. Urmeaza 8 martie.
Georgiana Voicu - Editor Studentie.ro
FREAMAT DE PRIMAVARA