1/15274
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:57
E ultima saptamana de cursuri si nu stii cum sa te mai bucuri de timpul tau liber, inainte sa pleci acasa de sarbatori? Daca astepti cu nerabdare sa pleci acasa, dar in acelasi timp vrei sa te si bucuri din plin de ultimele zile in orasul unde inveti, ar trebui sa te interesezi ce locuri poti sa vizitezi in preajma sarbatorilor.

Bucuresti:

Daca esti student in Bucuresti, nu poti sa pleci acasa fara sa treci prin Cismigiu.
Targul de Craciun din parcul Cismigiu e un loc pe care trebuie sa-l vizitezi neaparat! In perioada 5 - 23 decembrie 2009, are loc evenimentul “Cred in Mos Craciun” si fie ca-ti vine sa crezi sau nu, acesta nu este dedicat numai celor mici. De ce n-ai uita si tu pentru o clipa ca esti student? Acorda-ti niste momente de visare si bucura-te din plin, ca un copil, de: Bradul de Craciun de 20 de metri, cu cadouase luminate la baza lui, Sania lui Mos Craciun si renii in marime naturala care iti vor aduce aminte de povestile din copilarie sau de recrearea scenei Nasterii lui Iisus.

Toate aceste lucruri par desprinse din basme si oricat de matur te-ai da, nu ai cum sa nu zambesti in acest cadru de vis. Inca de la portile decorative de la intrarea in parc, ce imita niste casute luminate cu decoratiuni de Craciun, pana la chioscurile de pe alei, de unde poti sa iti cumperi vin fiert cu scortisoara sau turta dulce si covrigi, te vei simti transportat in alta lume si vei intra mai usor in spiritul de sarbatori.

Tot in Bucuresti poti sa dai o raita si prin Parcul de la Piata Unirii. Daca n-ai aflat inca, aici s-a amenajat special de sarbatori un parc de distractii! Suna distractiv nu-i asa? Daca vrei sa faci o plimbare cu masinutele, acesta este locul potrivit pentru tine! Iar in cazul in care vrei sa ai parte de senzatii tari, poti sa alegi roata de la Unirii care te va invarti in toate directiile posibile, la o inaltime considerabila sau poti sa ai parte de o plimbare virtuala prin spatiu cu o masina ce imita o nava spatiala. In plus, daca ai chef sa te dai cu patinele, poti vizita patinoarul de la Unirii, intre orele 10:00 si 24:00.



In perioada 4 – 23 decembrie 2009, la Sala Palatului din Bucuresti are loc Festivalul darurilor de Craciun. Acesta se afla la etajul 1, unde vei avea parte de un targ de cadouri deosebit, cu figurine diverse, scoase parca din povesti si bucate alese, precum turta dulce, cozonacii si prajiturile traditionale de sarbatori. Intrarea este libera la acest eveniment, iar festivalul este deschis in fiecare zi, de la ora 10 pana la ora 22:00.

Iasi:

Si la Iasi vei avea parte de un targ cu tematica de sarbatori. Evenimentul se numeste Sarbatorile de iarna ale Iasului 2009, iar din cadrul lui nu vor lipsi spectacole, concerte, parade cu reni, craciunite, spiridusi etc.
“Iasi Christmas Parade” se va desfasura timp de mai multe zile, in perioada 18 – 23 decembrie si va avea loc in diferite cartiere ale Iasului. Pe langa personajele de basm amintite mai sus, la parada iesenii se vor intalni si cu Craiasa Zapezii si Mos Craciun. In aceeasi perioada va avea loc si Targul de iarna “Piata de Craciun”, pe Esplanada Halei Centrale si aici vei putea gasi dulciuri de tot felul, cadouri de Craciun si diverse produse de artizanat.

Sibiu:

Iar daca esti student la Sibiu, trebuie sa vizitezi Targul de Craciun din Piata Mare. Acesta se desfasoara in perioada 28 noiembrie 2009 – 3 ianuarie 2010 si presupune pe langa bradul de Craciun si mai multe concerte si patinoar in aer liber. In aceasta perioada te poti plimba printre cele 70 de casute din lemn, unde se vand produse traditionale de sarbatori.
Daca vrei sa asculti colinde si sa intri mai repede in atmosfera de Craciun, nu rata concertele de pe 18, 20 si 22 decembrie din Piata Mare a Sibiului, unde vor canta corul Acapella, Ducu Bertzi, Florin Sasarman si Asociatia Corala “Sanctus Pro Deo”.

Toate aceste locuri suna minunat, nu-i asa? Si sunt tocmai ce-ti trebuie pentru a-ti aminti macar o data pe an ce frumos e sa fii copil! Bucura-te de sarbatori din plin, uita de griji si plimba-te prin decoruri de vis, care iti vor ramane in suflet! In sfarsit vine Craciunul … yupiii!

Andreea Iolu - editor Studentie.ro