Reteta zilei: Prajitura cu branza si biscuiti Oreo fara cuptor
3/36909
calendar_month 24 Iun 2015, 00:00
Prajiturile cu biscuiti sunt intotdeauna usor de preparat pentru ca nu este nevoie sa le coci in cuptor.

Ca ingredient poti folosi si biscuiti digestivi in loc de Oreo, insa acestia din urma dau un gust si o aroma mai buna produsului final. Iata cat de usor se prepara!

Ingrediente
  • 2 pachete de biscuiti
  • 280 grame branza cremoasa
  • 300 ml smantana
  • 75 grame zahar pudra
  • 2 linguri zeama de lamaie
  • esenta de vanilie
Mod de preparare

Aseaza pe o tava 12 hartii de muffins si introdu in fiecare cate 1 biscuite cu crema Oreo. Pune deoparte alti 6 biscuiti pe care ii vei folosi la final pentru decorare. Pentru prepararea cremei, rastoarna smantana intr-un bol mare si mixeaz-o pana cand se mai ingroasa putin. Adauga crema de branza, zeama de lamaie, zaharul pudra si un strop de esenta de vanilie. Amesteca bine toate ingredientele pana cand se combina foarte bine.

Zdrobeste intr-o punga alti 4-5 biscuiti Oreo cat poti de fin si adauga firimiturile in crema de branza. Toarna rezultatul obtinut peste "blaturile" de biscuiti din hartiile de muffins si pastreaza prajiturile la frigider aproximativ 2-3 ore. Inainte de a le servi, decoreaza-le cu cei 6 biscuiti pe care i-ai pastrat la inceput, taiati pe jumatate. Pofta buna!

Vrei sa incerci si alte retete simple si gustoase? Iata cateva sugestii aici>>

Andreea Catan

Foto: goodtoknow.co.uk