3/34139
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:01 history_edu Silviu Marinescu
De acum iti poti face selfie-ul perfect! O echipa de cercetatori tocmai a descoperit combinatiile ideale de expresii faciale pentru ca impresia lasata de selfie-ul tau sa fie una grozava!

Este vorba despre o combinatie dintre trei factori exprimati de chipul nostru - accesibilitatea (individul vrea sa ma ajute sau sa ma raneasca?), tineretea/atractivitatea (daca respectivul/a ar putea fi un partener compatibil sau, din contra, un rival) si dominanta (ma poate ajuta sau rani?), noteaza Daily Mail.

Cercetarea a fost intreprinsa de o echipa de specialisti din cadrul Departamentului de Psihologie al Universitatii York din Marea Britanie si arata ca este perfect posibil sa prezicem prima impresie pe care o va lasa o fotografie cu ajutorul unor masuratori care vizeaza trasaturile faciale.

Cum functioneaza mecanismul?

Atunci cand ne uitam la chipul cuiva, mintea noastra isi formeaza rapid o parere despre caracterul respectivei persoane - de pilda, daca este prietenoasa, demna de incredere, competenta etc.

Desi nu se stie cu exactitate cat de precise sunt aceste "masuratori" pe care le facem la prima vedere, ceea ce este clar e faptul ca ne influenteaza atitudinea fata de persoana in cauza.

Pentru a verifica felul in care se formeaza si ce influenteaza aceste prime impresii, cercetatorii de la universitatea britanica au selectat fotografii la intamplare din mediul online si au analizat trasaturile faciale ale protagonistilor pentru a putea crea un model cu ajutorul caruia sa prezica prima impresie.



Fiecare dintre cele 1000 de fotografii analizate a fost descrisa in functie de 65 de factori diferiti, de la inaltimea ochilor la grosimea sprancenelor etc. Folosindu-se de aceste masuratori, cercetatorii au creat un model care a putut oferi explicatii in cazul a peste jumatate dintre parerile sociale formate asupra unor chipuri de un grup aleatoriu de oameni.

Studiul a fost publicat in revista de specialitate Proceedings of the National Academy of Science (PNAS) si dezvaluie cat de importante sunt expresiile faciale in crearea unei prime impresii favorabile.

In imagine, cei trei factori analizati au fost ordonati, de la stanga la dreapta, in functie de gradul de exprimare pe chipul modelelor (de la cel mai mic grad la cel mai inalt).

Modelul reprodus pe fotografii din mediul online

Foto: PNAS via DailyMail.co.uk
Foto principala: thelivepost.com