Strategii de business foarte eficiente si in viata sentimentala!
3/36449
calendar_month 07 Apr 2015, 00:00
Exista oameni care au foarte mult succes in viata profesionala, dar nu reusesc sa fie la fel de stralucitori si in viata personala. Acest lucru nu s-ar intampla daca ar aplica si in viata lor sentimentala aceleasi strategii pe care le folosesc in viata profesionala. Iata mai jos cateva strategii de business care vor da roade odata ce vor fi aplicate in viata personala, in special in ceea ce priveste intalnirile:

1. Fii hotarat
Nu are sens sa te intalnesti cu oameni pe care ti-ar fi rusine sa ii prezinti familiei tale sau care te trateaza urat, chiar daca esti singur de ceva vreme. Partenerul dintr-o relatie are o influenta enorma asupra ta si avietii tale. Daca simti ca relatia pe care o ai nu se indreapta in directia pe care o vrei tu, nu iti irosi vremea si cauta-ti pe cineva care vrea ceea ce iti doresti si tu. In afaceri, cand o relatie trebuie sa ia sfarsit, ia sfarsit, pentru ca altfel se pierd bani. Tu, daca nu iei decizia potrivita la timpul potrivit, iti risipesti ani din viata.

2. Fii proactiv
Oamenii foarte productivi stiu ca succesul nu se obtine cat ai bate din palme ca printr-o minune. Acest lucru se aplica si in privinta gasirii dragostei in 2015. Daca astepti ca marea ta dragoste sa apara ca din senin in supermarket sau la metrou, vei avea de asteptat probabil multi ani de acum inainte si foarte probabil ca marea dragoste tot nu va aparea. La locul de munca nu stai si astepti sa apara performanta, nu-i asa? Muncesti pentru a o obtine. Asadar, ia initiativa si fa ceva pentru a-ti gasi dragostea.

3. Prioritizeaza
Daca in momentul de fata gasirea unui partener pe placul tau este prioritatea ta, atunci comporta-te ca atare. Nu iti petrece toata ziua la facultate sau la job, pentru ca ulterior sa te indrepti epuizat direct spre casa. Fa-ti timp liber special pentru a putea intalni pe cineva. Trebuie sa ai obiective clare pentru a face progrese. Prioritatea ta trebuie sa fie sa ai o viata sociala cat mai bogata. Asadar, inscrie-te la o sala de sport, la un curs de gatit, mergi chiar si la speed-dating, cu cat intalnesti mai multi oameni cu atat sansele de a intalni pe cineva pe placul tau vor fi mai mari.

4. Fii perseverent
Chiar daca vei inregistra cateva esecuri in planul tau de a intalni pe cineva: cineva te va respinge, cineva te va dezamagi, cineva te va face sa nu te simti suficient de bun pentru el, nu trebuie sa dai inapoi. Toti acesti pasi sunt normali in drumul spre succes. Concentreaza-te pe obiectivul final, gasirea cuiva si nu pe piedicile intalnite in cale.

5. Ai incredere
Oamenii de succes sunt convinsi in sinea lor ca pot infaptui orice isi propun, chiar daca dau gres de cateva ori pe acest drum. Esecul nu este o optiune dar poate fi o etapa din drumul spre reusita. Asadar, nu iti pierde increderea chiar daca uneori esecurile s-ar putea sa fie mai multe la numar si mai dureroase decat ai fi putut sa iti imaginezi.
Foto: huffingtonpost.com