Te-ai hotarat sa te apuci de sport? 4 motive pentru care sa apelezi la un antrenor personal

calendar_month 21 Ian 2019, 00:00
Cand ar trebui sa apelezi la serviciile unui antrenor personal
1. Cand mergi la sala prima oara. Sfatul avizat al unui antrenor personal este esential daca nu ai mai facut fitness pana acum, nu ai conditie fizica si nu ai un background de sportiv. Fara ghidaj si ajutor de specialitate, risti sa faci exercitii nepotrivite pentru constitutia ta, exista mari sanse sa nu le faci corect si, implicit, sa dezvolti probleme de sanatate, in loc sa le rezolvi pe cele existente. Un antrenor personal iti analizeaza profilul, stabileste un obiectiv clar impreuna cu tine si te invata sa progresezi la sala in timp, pe masura rezultatelor si a rezistentei tale la efort. Interventia lui te va impiedica sa abandonezi ”lupta” atunci cand dai de greu, dar si sa te bucuri de micile succese: primele kilograme date jos sau prima creionare a abdomenului tonifiat. Asa cum spunea si Thomas A. Edison: ”Multi dintre cei care esueaza in viata sunt persoane care nu au realizat cat de aproape au fost de succes in momentul in care au renuntat.”
2. Cand simti ca mergi la sala in zadar. Daca programul tau obisnuit de antrenament nu te mai ajuta, este posibil sa te antrenezi in van. Un specialist iti va schimba tipul exercitiilor si te va motiva sa continui.
3. Cand doresti sa ai rezultate concrete, cat mai rapid. Ai un scop clar? Vrei sa slabesti rapid, sa iti cresti masa musculara sau sa te antrenezi pentru o anume competitie sportiva? Atunci nu ai timp de pierdut si ai nevoie de consiliere. in acest caz, indicatiile antrenorului pot face diferenta intre succes si esec.
4. Cand suferi de o boala si nu vrei sa o agravezi, dar ai nevoie de conditie fizica pentru a te simti mai bine in pielea ta. Cu un antrenor personal alaturi vei face doar exercitii fizice care sa-ti amelioreze starea de sanatate.
Daca ajungi sa mergi la sala cu regularitate, ai un antrenor personal care ti-a dat o schema de antrenament si o anumita dieta si nu vezi niciun rezultat, este probabil nevoie sa schimbi specialistul.
insa, nu toti cei care se auto-intituleaza antrenor personal au certificari in domeniu, de aceea trebuie sa iti alegi cu atentie indrumatorul din sala de sport, dupa ce i-ai cercetat in prealabil experienta.
“Un antrenor bun trebuie sa fie, in primul rand, pasionat el insusi de fitness si empatic la nevoile oamenilor. Este necesar sa aiba o pregatire de specialitate de cel putin cativa ani si sa stie detalii despre cum functioneaza organismul uman. La inceputul colaborarii, trebuie sa faca o evaluare personala si sa seteze obiective clare, sa stiti pentru ce munciti cot la cot si sa va bucurati impreuna de rezultatele obtinute in timp”, declara Gabriel Toncean, Presedinte FRFC.
Noutati




