3/36777
label Diverse autorenew 2025-09-29, 17:02 history_edu Otilia Caraza
Vei absolvi in curand, vei fi licentiat, masterand, doctor, etc si chiar si asa, a-ti gasi un loc de munca satisfacator in tara va fi o proba greu de trecut. Adica... job iti vei gasi, dar cele mai multe joburi entry-level disponibile pe piata presupun adesea munca multa si salarii mici. In aceste conditii va trebui sa te vinzi ieftin, indiferent de cat de bine pregatit, cat de performant sau de motivat vei fi. Asadar... ce faci? Ramai sau pleci? Si daca pleci, incotro o apuci in lumea asta mare?



Iata mai jos cateva variante de tari in care se gasesc joburi pentru tineri si inconvenientele pe care le presupun:

1. Germania
Daca vrei sa alegi o destinatie mai apropiata de tara natala, ei bine, afla ca Germania e un loc in care economia duduie, in care oferta de locuri de munca e bogata, existand chiar sectoare in care exista o disproportie intre numarul de posturi vacante si numarul lucratorilor dispusi sa le ocupe. Daca stii foarte bine limba germana, ai putea cu surinta sa traiesti... visul nemtesc. In plus, Germania este o tara in care oamenii stiu sa se distreze, asa ca nu vei avea de suferit din acest punct de vedere.
  • Dezavantaj: daca nu stii limba germana, angajatorii vor fi reticenti si te vei zbate mult ca sa obtii un post. Oamenii sunt destul de reci, asa ca relatiile cu autohtonii se vor lega mai greu, in schimb te vei putea imprieteni cu alti emigranti al caror numar e foarte mare in aceasta tara.

2. Canada
Canada este una dintre tarile putin afectate de recesiune, asa ca aici se gasesc joburi pentru toti cei care vor sa munceasca. Poti face bani si poti avea satisfactii materiale majore in Canada cu conditia sa fii primit acolo.
  • Dezavantaj: Este foarte departe de tara si cel mai probabil ca nu vei reusi sa vii acasa mai des de o data pe an (in cel mai optimist scenariu). In plus, frigul din Canada din timpul iernii poate fi mai crunt decat ti-ai fi putut imagina vreodata.

3. SUA
Visul american este inca realitate. In America se fac bani, se gasesc joburi (pentru cei carora nu le e frica sa munceasca) si ai toate sansele sa fii acceptat atat timp cat ai o personalitate puternica si un zambet frumos pe fata. Oamenii sunt prietenosi si dispusi sa te ajute, iar civilizatia te va face sa ai senzatia ca tocmai ai aterizat din timpuri inapoiate in viitor.
  • Dezavantaj: Este mai greu sa obtii viza, americanii sunt foarte stricti in aceasta privinta si chiar daca o obtii, ai toate sansele sa fii trimis acasa din aeroport daca nu le va placea ceva la tine. Viata e scumpa (chirii, locuinte, taxe) iar orasele sunt aglomerate intr-un fel care te-ar putea descuraja la inceput.

4. Noua Zeelanda
Noua Zeelanda este o alta tara care a scapat aproape neafectata de recesiunea globala. Asa ca economia merge, locuri de munca sunt, mai ales daca esti specializat in fizioterapie sau daca iti place sa prestezi munca fizica. Bonus: poti merge sa vizitezi Hobbitonul.
  • Dezavantaj: Vremea nu este una dintre cele mai placute, iar diferentele culturale inseamna adesea si o natiune cam nepoliticoasa. Dar, mai mult ca sigur, te poti obisnui cu toate aceste inconveniente.

5. Australia.
Poate fi un vis frumos sa traiesti in aceasta tara cu vreme prietenoasa si inconjurata de ocean la vest si la est. In plus, economia tarii e puternica, joburi se gasesc, mai ales daca esti specializat in comert.
  • Dezavantaj: E foarte departe de tara, viata este foarte scumpa iar oamenii sunt reci daca nu nepoliticosi.
Foto: glocalvisas.com