2/23387
label Diverse autorenew 2025-09-29, 16:59 history_edu Dana Saporan
Pentru multi studenti, aceasta vara marcheaza sfarsitul studentiei. Odata cu absolvirea, apar si o multime de responsabilitati, printre care se numara si alegerea unui masterat si preocuparea pentru dezvoltarea unei cariere. Si cum si look-ul tau trebuie sa sufere niste modificari, iata cateva ponturi pentru a obtine o tinuta profesionala!

Tinuta profesionala eleganta
Daca te numeri printre tinerele care isi doresc sa lucreze intr-un birou de avocatura sau in orice alt mediu business care impune o tinuta profesionala pe masura, trebuie sa ai grija sa te imbraci mereu impecabil (chiar si in vinerile cu tinute casual).

La interviu sau in prima zi de lucru, poti impresiona cu ajutorul unei tinute chic si elegante, compuse dintr-o fusta creion, un maieu elegant, un sacou negru, o geanta alba, bratara si cercei asortati, plus o pereche de pantofi cu toc inalt. Ideal ar fi sa mergi pe culori neutre intr-o prima faza – pe masura ce te acomodezi la noul mediu, iti vei putea permite sa porti si culori mai puternice.



Tinuta profesionala la facultate
Pentru cei mai multi dintre absolventi, studiile din ciclul licenta sunt urmate de cele de masterat. Si daca iti doresti ca si tinuta ta sa reflecte procesul de dezvoltare personala pe care il parcurgi, este momentul sa inlocuiesti tinutele (zilnice) formate din conversi, tricou si blugi si sa optezi pentru ceva mai sofisticat.

Fara sa exagerezi, poti incropi o tinuta perfecta pentru o zi la facultate combinand o pereche de jeansi, un maieu simplu, un sacou sau o bluza deosebita, o geanta eleganta, sandale sau pantofi colorati si cateva bratari.

Tinuta profesionala feminina
O astfel de tinuta merge pe stilul celei profesionale elegante, fiind, de aceea, perfecta pentru mediul business, dar si pentru alte ocazii care necesita o tinuta feminina, chic si, in acelasi timp, destul de eleganta.

Fie ca vorbim despre un interviu de angajare, despre examenul de admitere la masterat sau despre o petrecere, poti purta cu incredere o rochie office in combinatie cu sandale sau pantofi cu toc inalt, o geanta chic si un colier. Asa cum poti remarca, rochia poate fi combinata cu diverse accesorii in functie de evenimentul pe care il presupune viata ta de dupa facultate.