CREDIT PENTRU FINANTAREA PROIECTELOR IMOBILIARE - BCR

1/1612
label Financiar autorenew 29 Sep 2025, 16:53
Credit se acorda persoanelor juridice, inclusiv societati nou infiintate sau societati care nu au avut activitate pana la data solicitarii creditului, care doresc sa dezvolte proiecte imobiliare.

Avantaje

Creditul se acorda inclusiv societatilor nou infiintate sau societatilor care nu au avut activitate pana la data solicitarii creditului

Decizia de finantare a proiectului imobiliar se bazeaza in special pe analiza studiului de fezabilitate

Acordarea unei perioade de gratie de maxim 2 ani, inclusiv pentru plata dobanzilor, la cererea beneficiarului finantarii

Flexibilitate prin negocierea dobanzilor

Consultanta specializata privind alegerea solutiei de creditare, adaptata necesitatilor clientului

Consultanta gratuita la intocmirea documentatiei de credite

Beneficii

Dezvoltarea afacerilor

Sustinerea financiara a procesului investitional al solicitantilor

Caracteristici

Beneficiari
: persoane juridice, inclusiv societati nou infiintate sau societati care nu au avut activitate pana la data solicitarii creditului, care doresc sa dezvolte proiecte imobiliare

Destinatia:

- acoperirea cheltuielilor aferente realizarii urmatoarelor activitati cuprinse in proiectul imobiliar:

- executia de lucrari de constructii, instalatii si dotari pentru realizarea de cladiri, in scopul transferului dreptului de proprietate, integral sau a dreptului de a exercita cel putin unul dintre urmatoarele atribute ale acestuia: posesie si folosinta

- achizitia de cladiri si executia de lucrari de reabilitare, renovare, modernizare a acestora, sau reabilitarea, renovarea, modernizarea unor cladiri achizitionate de solicitantul de credite anterior datei proiectului, in scopul transferului dreptului de proprietate, integral sau a dreptului de a exercita cel putin unul dintre urmatoarele atribute ale acestuia: posesie si folosinta

- achizitia de terenuri si executia de lucrari pentru amenajarea si viabilizarea acestora, sau executia de lucrari pentru amenajarea si viabilizarea unor terenuri aflate in proprietatea solicitantului de credite, fie in scopul transferului dreptului de proprietate, integral sau a dreptului de a exercita cel putin unul dintre urmatoarele atribute ale acestuia: posesie si folosinta, fie in scopul dezvoltarii investitiei prin realizarea de activitati din categoriile mentionate anterior

- dupa caz, pot fi acoperite si cheltuielile aferente activitatilor privind lucrari de proiectare, consultanta, management de proiect, obtinerea de avize, acorduri si autorizatii, actiuni de promovare, reclama, care se refera la realizarea activitatilor mentionate anterior sau sunt necesare in vederea atingerii scopurilor acestora

Moneda de acordare: RON, EUR si USD

Aport propriu al creditului
: -

minim 15% din valoarea devizului estimativ de investitii, putand fi constituit si/sau dovedit de solicitantul creditului prin una sau mai multe dintre urmatoarele modalitati:

- depunerea in numerar sau prin virament, in contul deschis la BCR, a sumei minime prevazute

- achitarea partiala/integrala a unor bunuri imobile (teren si/sau cladiri) cuprinse in proiectul imobiliar care face obiectul finantarii

- sumele achitate partial sau integral pentru materiale de constructii sau servicii executate, pe baza documentelor justificative corespunzatoare

Perioada de creditare: termen scurt, mediu si lung (maxim 25 ani)

Perioada de gratie: maxim 2 ani. Se poate acorda perioada de gratie si pentru plata dobanzilor, situatie in care dobanda aferenta perioadei de gratie se capitalizeaza, adaugandu-se la principal.

Documentatia necesara obtinerii creditului

Cererea de credite, semnata de persoanele autorizate sa reprezinte legal societatea; chestionarul anexat cererii se completeaza la prima solicitare de credit si ulterior cel putin o data pe an, sau ori de cate ori intervin modificari

Documente care atesta situatia economico-financiara a societatii (bilant, contul de profit si pierdere incheiate pe ultimii 2 ani, ultimele situatii contabile, balanta de verificare incheiata pentru ultima luna). Banca va solicita, dupa caz, raportul auditorilor firmei sau certificarea bilantului conform reglementarilor legale in vigoare

Fluxul de lichiditati (cash flow) si bugetul de venituri si cheltuieli aferent perioadei pentru care se solicita creditul

Actele de proprietate a bunurilor propuse in garantie

Acordul de consultare la Centrala Riscurilor Bancare

Certificat de atestare fiscala (la prima solicitare de credit si de cate ori este necesar)

Hotararea organului competent potrivit actelor constitutive si legii, cu privire la contractarea si garantarea creditului; in cazul societatilor pe actiuni, se va solicita si inscrierea la registrul comertului si avansarea spre publicare in Monitorul Oficial Partea a IV-a a hotararii adunarii generale de contractare a imprumutului

Studiu de fezabilitate pentru proiecte imobiliare (conform modelului stabilit de catre banca)

Autorizatia de construire cu avizele si acordurile necesare

Devizul de realizare din contractul cu antreprenorul sau devizele estimative determinate in baza planurilor stampilate spre neschimbare care sunt parte componenta a proiectului tehnic

Acte justificative privind situatia juridica a terenului si/sau a constructiilor

Alte documente solicitate de banca sau prevazute de legislatia in vigoare

Garantii acceptate de banca

- garantii reale imobiliare

- privilegiul

- ipoteca

- garantii reale mobiliare

- depozit bancar (cash colateral), certificate de depozit

- titlurile la ordin si titlurile nominative

- actiunile

- cesiunea de creanta

- echipamente, instalatii etc.

- planul de afaceri

- fondul de comert

- garantii personale

- scrisori de garantie bancara

- avalizarea titlurilor de credit in favoarea BCR

- garantii de companie/firma

- garantii emise de fonduri de garantare

- fidejusiunea/cautiunea

- garantii emise de statul roman si de autoritatile administratiei publice locale

- asigurare de risc financiar de neplata