studentie.ro  »  Info studentie  »  Financiar  »  Cum sa obtii un credit studentesc pentru afacerea ta

Cum sa obtii un credit studentesc pentru afacerea ta

8/80355
calendar_month 31 Mar 2010, 00:00
Fie ca esti student, fie ca ai absolvit deja o facultate, cel mai probabil ti-ai facut o idee despre cum vrei sa arate viitorul tau. Un job bine platit, studii in strainatate... sau poate propriul business. Daca optezi pentru ultima varianta, mai ramane sa aflii cum poti sa obtii un credit studentesc pentru afacerea ta.

Pentru ca orice inceput de drum este dificil, Studentie.ro a facut un mic research si a gasit cateva modalitati de finantare pentru studentii cu aspiratii antreprenoriale. Rezultatele vi le oferim in randurile urmatoare:

1. Programul pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului acestora la finantare - START
Ministerul pentru Intreprinderii Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale ofera un program de finantare, numit „Programul pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului acestora la finantare - START", ce reprezinta o buna oportunitate pentru tinerii in cautare de fonduri pentru afacerea lor. Acest program isi propune sustinerea infiintarii de noi microintreprinderi, cat si imbunatatirea performantelor celor deja existente. In plus, are drept scop si dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor.

Pentru tinerii studenti sau masteranzi, mentionam totusi faptul ca trebuie sa se incadreze in urmatoarele criterii: sa fie cetateni romani, sa aiba varsta cuprinsa intre 18 si 40 de ani neimpliniti si sa aiba studii medii studiile superioare finalizate (cu alte cuvinte, sa aiba diploma de licenta).

Bugetul destinat acestui program este administrat de Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii.

Tip: in cadrul acestui program puteti obtine o finantare de 10.000 de euro.

Pentru mai multe detalii despre procedura de finantare, accesati http://www.animmc.ro./

2. Fonduri nerambursabile BCR
Fondurile nerambursabile oferite de BCR se adreseaza afacerii voastre in orice stadiu s-ar afla ea. Astfel, fie ca sunteti abia la inceput si cautati finantare pentru ideea voastra, fie ca ati demarat deja o afacere, puteti beneficia de aceste fonduri completand un chestionar online in sectiunea "Fonduri nerambursabile", iar in 24 de ore, o echipa de experti va va contacta pentru a va oferi asistenta si mai multe detalii referitoare la aceste fonduri destinate afacerilor voastre.

3. Creditul 10 BRD
Daca dispuneti de o oarecare suma de bani, dar nu suficienta pentru a demara o afacere, o puteti completa apeland la creditul 10 BRD. Puteti obtine, astfel, pana la 12.000 de lei pe care ii puteti returna in maxim 5 ani. 12 luni sunt de gratie, in aceasta perioada trebuind sa achitati doar dobanda si comisioanele. In plus, vi se ofera si ocazia de a rambursa creditul in rate. De retinut ca acest credit este destinat in exclusivitate studentilor.

Cu putina vointa, perseverenta si curaj, in mod cert veti reusi sa puneti pe roate afacerea la care v-ati gandit. Pana la urma, cine nu este dispus sa riste, nu se poate bucura nici de gustul dulce al succesului!

Noi va tinem pumnii!

Dana Saporan - editor Studentie.ro