3/34071
label Sanatate autorenew 2025-09-29, 17:01 history_edu Otilia Caraza
Te-ai saturat de atata apa? E si normal ca papilele tale gustative sa aiba dreptul, macar din cand in cand, sa mai simta si alte gusturi atunci cand vine vorba de lichide. Iata mai jos trei bauturi recomandate de Alexis Wolfer, autorul cartii: “Reteta stralucirii: Descopera cel mai bine pastrate secrete de frumusete din bucataria ta”.

Sfatul lui este ca aceste bauturi sa fie consumate pe stomacul gol, dupa exercitiile de la sala sau dupa ce ai facut o plimbare lunga prin parc, pentru a avea efect maxim. Iata despre ce bauturi este vorba:

1. Ceai de menta
Efectul racoritor al mentei te ajuta sa scapi cu usurinta de roseata tenului, pentru ca iti scade temperatura corpului. Alti dermatologi recomanda menta datorita faptului ca lupta eficient impotriva acneei si a eczemelor provocate de stres.
2. Suc de lamaie
Continutul mare de vitamina C al limonadei, face din aceasta bautura un prieten bun al frumusetii tenului tau. Vitamina C este o coenzima pe care organismul tau o foloseste pentru a produce colagen, care te ajuta la randul sau sa iti mentii tenul frumos si sanatos. Limonada are efecte benefice si asupra sistemului tau imunitar, facandu-l mai puternic.
3. Ceai de ghimbir
Ghimbirul are proprietati antiinflamatorii, avand capacitatea de a calma tenul iritat din cauza caldurii. De asemenea, ghimbirul are un efect calmant asupra stomacului.



Daca vrei sa beneficiezi in acelasi timp de proprietatile tuturor celor trei plante, foloseste reteta de mai jos:

Limonada cu menta si ghimbir (4 portii)

  • 4 cesti cu apa
  • 4 pliculete de ceai verde
  • ½ ceasca de frunze de menta maruntite
  • 1/3 ceasca de ghimbir maruntit
  • 1/3 ceasca de suc de lamaie

Mod de preparare

Fierbe doua cesti de apa, apoi adauga pliculetele de ceai verde, menta si ghimbirul si lasa-le timp de 30 de minute. Strecoara lichidul obtinut printr-o strecuratoare mica, presand bine pentru a obtine cat mai mult lichid. Adauga peste lichidul obtinut sucul de lamaie si restul de apa. Introdu lichidul la frigider si lasa-l o ora doua, dupa care orneaza-l cu felii de lamaie si serveste-l cu gheata.

Foto: g-codemagazine.com