Produsele de ingrijire zilnica reprezinta o amenintare la adresa fertilitatii barbatilor, dupa ce savantii danezi si nemti au derulat un studiu recent si au descoperit ca ingredientele din majoritatea produselor - sapun, pasta de dinti, creme de protectie solara - ataca sperma si abilitatea de a concepe copii.
1 din 3 chimicale din produsele de ingrijire afecteaza fertilitatea masculina
Cercetatorii danezi si nemti care au derulat studiul, publicat in revista EMBO, au testat aproape 100 de chimicale din compozitia celor mai uzuale produse de ingrijire pentru barbati si au descoperit ca o treime din acestea afecteaza sperma. Ingrijorator este faptul ca aceste substante nocive care provoaca infertilitate la barbati se gasesc in cele mai comune produse de ingrijire folosite zilnic: sapun, pasta de dinti, crema de protectie solara etc.
Cum afecteaza produsele de ingrijire fertilitatea barbatilor?
In urma folosirii produselor, substantele toxice patrund prin piele in organism si afecteaza calitatea spermei: incetinesc viteza de deplasare a spermatozoizilor si capacitatea acestora de a penetra si fertiliza ovulul pentru obtinerea sarcinii.
Unul dintre cele mai periculoase ingrediente din aceste produse este triclosanul, un agent antibacterian folosit frecvent in compozitia sapunurilor, a pastei de dinte si chiar a lotiunilor cu protectie solara. Insa nu este singurul compus chimic care ataca fertilitatea masculina.
In urma unui experiment, oamenii de stiinta au introdus un cocktail de compusi chimici nocivi regasiti in aceste produse de ingrijire in mostre de sperma. Au fost surprinsi sa constate ca spermatozoizii din lichidul seminal au fost puternic afectati chiar si dupa o expunere scurta la concentratii foarte mici ale substantelor.
Produsele uzuale de ingrijire, mai periculoase decat in trecut
Savantii trag un semnal semnal de alarma si avertizeaza ca produsele zilnice de ingrijire sunt mult mai periculoase pentru sanatatea reproductiva a barbatilor decat se credea inainte. De asemenea, acestia sunt de parere ca scaderea calitatii spermei si incapacitatea de a concepe copii este inevitabila, intrucat expunerea la aceste substante este zilnica si in concentratii mai mari decat in experiment, ceea ce inseamna ca vom asista, in viitor, la o crestere a cazurilor de infertilitate printre barbati.
Foto: Msaudreyparker.com
Chimicalele din pasta de dinti, sapun si crema de protectie solara pot cauza infertilitate la barbati
label
Sanatate
calendar_month
2014-05-14, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Silviu Marinescu