Romanii consuma foarte putine fructe si legume comparativ cu media Uniunii Europene, conform Eurostat.
In tara noastra s-au consumat in medie intre 2005 si 2007 putin peste 40 de kilograme de fructe si legume proaspete pe an, adica aproximativ jumatate din media Uniunii Europene.
O cauza importanta a consumului redus este declinul continuu al sectorului horticol din Romania, dupa 1989. "La ora actuala, Romania mai asigura din productia proprie circa 15% din necesarul de fructe. Marul si prunul merg destul de bine, dar in rest imbatrinirea livezilor, retrocedarile, care au facut ca multe unitati sa fie parasite, si-au pus amprenta. Sectorul este intr-un declin puternic si doar o strategie de plantare a aproximativ 1.000 de hectare de pomi pe an ar mai salva situatia", a declarat Aurel Tanase, directorul general al Interprofesionalei de Legume si Fructe din Romania.
Printre cele mai afectate fructe sunt ciresele, a caror productie a scazut de la 5.000-6.000 de tone inainte de 1989 la sub 1.000 de tone in prezent.
Productia de fructe a scazut de la 1,6 milioane de tone in 2005, la 1,5 milioane in 2006, iar in 2007 a ajuns la 1 milion de tone.
Punerea pe picioare a unei livezi este destul de costisitoare. Doar un hectar de pomi fructiferi costa de la 20.000-25.000 pana la 30.000-35.000 de euro (o livada intensiva cu irigatii prin picurare), costuri la care se pot adauga inca 10.000 de euro pentru plasa antigrindina si antipasari.
O alta problema este lipsa unei autoritati care sa vegheze la calitatea produselor puse pe piata.
Sursa: Romania libera