Virusul papiloma uman (HPV) este unul dintre cele mai raspandite virusuri transmise pe cale sexuala, cu peste 100 de tulpini, dintre care o parte suspecte ca ar declansa cancer cervical, oral, anal si penian. Te temi ca ai putea contracta virusul HPV? Iata ce ai de facut pentru a-ti proteja sanatatea!
Este HPV-ul intr-adevar periculos?
HPV este un virus inofensiv in majoritatea cazurilor. Intocmai ca virusul racelii comune, acesta poate fi contactat fara a produce neplaceri sau fara a duce la dezvoltarea unor boli serioase. Cu toate acestea, expertii au identificat cateva tulpini care pot duce la dezvoltarea tumorilor maligne - a cancerului cervical, de cele mai multe ori, in cazul femeilor.
Tot HPV-ul determina si aparitia negilor genitali. Acestia sunt, fara doar si poate, inestetici, insa, sustin specialistii, nu reprezinta de cele mai multe ori un risc pentru sanatate.
Cum te protejezi impotriva contractarii HPV-ului?
Vrei sa eviti sa contractezi virusul HPV si sa reduci automat riscul dezvoltarii oricarui tip de cancer asociat acestuia? In acest caz, ai cateva solutii la indemana.
Abstinenta este cea mai eficienta solutie, dat fiind faptul ca mai bine de 30 de tulpini ale HPV sunt transmisibile pe cale sexuala. Daca aceasta nu este o optiune, atunci poti merge pe varianta sexului protejat, cat si pe limitarea numarului de parteneri sexuali.
O alta solutie ar putea fi vaccinul HPV. Desi nu ofera protectie impotriva tuturor tulpinilor virusului, te protejeaza totusi impotriva a patru dintre cele despre care se spune ca ar duce la aparitia cancerului cervical.
Chiar daca nu reprezinta o modalitate de a impiedica o eventuala contractare a virusului HPV, testul Babes-Papanicolau este un "must" in cazul femeilor si trebuie repetat cu regularitate. Multumita lui, te asiguri ca esti perfect sanatoasa si ca, chiar daca ai contractat o tulpina HPV, aceasta nu determina instalarea unor boli care iti pot pune viata in pericol.
Tu cum te protejezi impotriva HPV si a bolilor cu transmitere sexuala?
Foto: healthmeup.com
Protejeaza-te de HPV si cancer cervical: ce trebuie sa faci?
label
Sanatate
calendar_month
2013-10-02, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Diana Ignat