Nimeni nu a spus ca va fi usor. Trebuie sa duci o lupta constanta cu poftele, sa infrangi ispitele ce te asteapta la tot pasul, de fiecare data cand iesi cu prietenii sau cand intri intr-un magazin alimentar.
In plus, parca e tot mai greu sa te trezesti cu noaptea-n cap si sa alergi acei x kilometri pe banda de alergat dupa care sa faci fata unui program incarcat la facultate. Azi nu, maine da...si totul se naruie. Iata top 5 scuze ale femeilor care nu reusesc sa slabeasca.
1. "Mananc acum si nu mai iau cina"
Sigur, pofta este pofta si nu ai cum sa o stapanesti, insa faptul ca sari peste masa iti va face mai mult rau deoarece la urmatoarea masa vei fi tentata sa mananci mai mult. Studiile au aratat ca cei care sar peste masa au in meniu alimente pline de carbohidrati si proteine care predispun la obezitate.
2. "Am alergat mult, am nevoie de carbohidrati pentru energie"
Un alt motiv care serveste drept paravan pentru faptul ca nu esti suficient de determinata. Faptul ca iei o gustare dupa antrenament iti poate da toata munca peste cap. Samantha Heller, nutritionist la University Langone Medical Center din New York, iti recomanda sa combini iaurt grecesc cu fructe pentru a nu pune inapoi caloriile pe care le-ai dat jos la sala.
3. "Este doar o mica inghititura"
Vrei doar sa gusti, ce poate fi rau in asta? Azi doi cartofi prajiti, maine un chips, poimaine un pahar de cola si uite asa munca ta de pana acum se duce pe apa sambetei. "Pentru fiecare 100 de extra-calorii consumate zilnic, te ingrasi 4,5 kilograme pe an", afirma dieteticianul Ronni Litz Julien, autorul cartii The Trans Fat Free Kitchen, citat de womansday.com. El recomanda sa servesti masa in bucatarie si sa te rezumi doar la portii normale.
4. "Nu are atat de multe calorii"
Nu ne pricepem atat de mult pe cat am crede la estimarea numarului de calorii din alimente. De fapt, un studiu publicat anul acesta in British Medical Journal spune ca adeptii fast-food subestimeaza portiile lor cu 175 de calorii in medie.
5. "Este facut din fructe"
Jeleurile, bomboanele gumate, cerealele cu arome de fructe, toate aceste produse sunt de fapt pline de E-uri si de calorii care nu te vor ajuta in atingerea telului pe care ti l-ai propus. Atunci cand ai pofte de fructe mananca fructe care nu sunt procesate. Ele contin fibre, ajuta la digestie, iti regleaza nivelul de glicemie din sange si te mentin hidratata.
Autor: Gratiela Petrescu
Foto: bodybuilding.com
Citeste si
7 moduri in care iti poti sabota relatia
Cele mai vechi obiecte din lume gasite vreodata de arheologi
Cum alegi cea mai buna dieta pentru tine
Top 5 scuze ale femeilor care nu reusesc sa slabeasca
label
Sanatate
calendar_month
2013-06-27, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Gratiela Petrescu