Vitamina D este un hormon steroid care se gaseste sub doua forme naturale: - vitamina D3, produsa la nivelul pielii sub actiunea razelor ultraviolete si - vitamina D2, ce deriva din plante si fungi.
In organism vitamina D este implicata major in metabolismul calciului si fosforului, determinand mineralizarea oaselor. O scadere a nivelului de vitamina D determina rahitismul la copii si ostoeomalacia la adulti. Surse alimentare de vitamina D sunt: uleiul de peste, galbenusul de ou, laptele si cerealele imbogatite cu vitamina D.
Vitamina D se absoarbe in intestin sub actiunea sarurilor biliare, fiind liposolubila. Orice afectiune care determina malabsorbtie de grasimi afecteaza si absorbtia de Vitamina D.
In general un adult ingera 100-150 UI de Vitamina D dar dozele recomandate sunt de 200 UI/zi pana la 50 de ani, 400 Ui/zi intre 51 si 70 de ani si 600 Ui/zi peste 70 de ani. Vitamina D3 se produce in piele sub actiunea razelor de soare ultraviolete si o expunere la soare adecvata ar fi suficienta pentru necesarul de vitamina D.
Totusi in zona noastra geografica in lunile septembrie-martie expunerea la soare nu este suficienta si, in consecinta, trebuie sa existe suplimentarea cu vitamina D in aceste luni mai ales la copii aflati in crestere si la sugari.
Nivelul vitaminei D scade in perioada de iarna cu aproximativ 30% ceea ce duce la o demineralizare osoasa mai accentuata in aceasta perioada. In plus la varstnici sinteza vitaminei D in piele se produce mai greu datorita atat subtierii stratului tegumentar cat si insasi expunerii mai slabe la soare a acestor persoane.
Totusi expunerea la soare ramane principala sursa naturala de vitamina D in organism, de aceea este important, o data cu sosirea primaverii sa petrecem o perioada suficienta in aer liber, la soare, desigur fara a face excese pana la arsuri solare. Cremele de protectie solara nu permit sinteza normala de vitamina D in piele.
Vitamina D si expunerea la soare
label
Sanatate
calendar_month
2006-10-27, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:53
history_edu
studentie.ro