BIBLIOTECA JUDETEANA DAMBOVITA

calendar_month 22 Nov 2007, 00:00
Sectia de imprumut pentru Adulti
Ofera utilizatorilor o colectie compusa din peste 70.000 de volume din domeniile: filosofie, religie, stiinte sociale, lingvistica, literatura romana si universala, generalitati, istorie, geografie, biografii; pentru satisfacerea cerintelor de lectura foloseste "Fisa de solicitare" in vederea retinerii publicatiilor care nu sunt in sectie in momentul cererii; practica imprumutul interbibliotecar; publicatiile sunt organizate dupa criteriul sistematico-alfabetic, in spatiu cu acces liber la raft; pune la dispozitia utilizatorilor liste tematice de recomandare, de prezentare a ultimelor noutati intrate in colectiile noastre.
Sectia de carte tehnico-stiintifica "Nicolae Cioranescu"
Pune la dispozitia utilizatorilor un fond de peste 25.000 publicatii din domeniile respective; in cadrul sectiei este organizat "Fisierul pe profesii" al utilizatorilor proprii, ceea ce permite efectuarea unor studii si cercetari privind structura socio-profesionala a utilizatorilor, preferintele de lectura ale acestora.
Sectia de imprumut pentru copii "Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti"
Organizata intr-un spatiu propriu (Bulevardul Libertatii, bl. B 2, parter) pune la dispozitia copiilor un fond de peste 40.000 de publicatii specifice particularitatilor de varsta si pregatire scolara; colectiile sunt organizate pe criterii tematice in concordanta cu bibliografia scolara, cu cerintele de studiu si lectura ale copiilor; are un fond de referinta care poate fi consultat in sala de lectura special amenajata si dotata; pentru informarea utilizatorilor sunt constituite cataloage alfabetice, tematice, ilustrate precum si alte fisiere; pe langa fondul de carte, sectia mai poseda diafilme, diapozitive, discuri, jocuri cu o tematica variata, adecvata varstei utilizatorilor.
Sala de lectura "Grigore Alexandrescu"
Ofera spre studiu lucrari din toate domeniile cunoasterii, atat din depozitul general cat si de la alte sectii, pe baza fisei de solicitare; dispune de 30 de locuri, asigurand conditii optime utilizatorilor; prin sistemul de cataloage, utilizatorii sunt informati asupra fondului de publicatii al bibliotecii; impreuna cu celelalte servicii ale bibliotecii pune la dispozitie materiale de referinta, de informare bibliografica, de cunoastere a traditiilor socio-culturale ale acestei colectivitati precum si planuri editoriale, etc.
Sectia de periodice Elena Vacarescu"
Pune la dispozitia utilizatorilor peste 11.000 unitati de biblioteca, (periodice) avand 20 de locuri pentru studiu; aici se organizeaza banca de date privind dezvoltarea economico-sociala a judetului Dambovita reflectata in presa centrala si locala; se alcatuieste "Anuarul Dambovita", mape tematice si alte instrumente bibliografice de informare, punand de asemenea la dispozitie spre cercetare publicatii sau orice referinte despre lucrari existente in Depozitul Legal local.
Sectia de arta "Nicolae Grigorescu"
Colectia sectiei contine peste 7000 lucrari de estetica generala, carti si albume din domeniul artelor, studii si bibliografii consacrate vietii artistilor si creatiei lor, dezbaterii unor probleme de istorie si teorie a muzicii; are un numar de aproximativ 10.000 unitati de biblioteca, din domeniul audiovizualului (discuri, casete audio si video, benzi magnetice, CD-uri); dispune de 12 locuri pentru auditii individuale la casti; la solicitare, in limita posibilitatilor, pune la dispozitie fondul de discuri si casete pentru imprimari.
Sectia colectii speciale "Constantin Cantacuzino"
Fondul sectiei este compus din: cartile donate de particulari (de la infiintare si pana astazi), carte veche romaneasca, carte cu insemnari manuscrise ale unor personalitati care au vizitat municipiul Targoviste si judetul Dambovita; fondul scriitorilor damboviteni; colectia de manuscrise literare romanesti; editii bibliofile romanesti si straine; ex-librisuri; colectia de cartofilie; diafilme si diapozitive; microfilme (ale revistelor si ziarelor aparute de-a lungul anilor in limitele geografice ale judetului Dambovita); fondul Societatii romane de bibliofilie.
Filiala Micro IX
Dispunde de un fond de peste 6000 unitati de biblioteca din toate domeniile, predominand cartea pentru satisfacerea cerintelor de lectura ale elevilor. Organizeaza activitati de popularizare a filialei si alte activitati de animatie in scolile din cartier IX.
Filiala "Chisinau"
Este situata in orasul Chisinuau, pe strada I. Creanga nr.82/1. telefon: 74-14-47. Biblioteca a fost deschisa la 31 august 1995, ca filiala a Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu si cu sprijinul Bibliotecii "Ion Heliade Radulescu" Dambovita. Are un fond de 20 251 volume, din care 74 titluri de periodice. Serviciile oferite utilizatorilor sunt: imprumut la domiciliu; consultarea documentelor in sala de lectura; imprumut interbibliotecar; servicii informationale pentru utilizatorii individuali si in grup; informatii la distanta; servicii pentru dezavantajati (imprumut la domiciliu)
Serviciile din cadrul Bibliotecii Judetene Dambovita
1. Serviciul dezvoltare, evidenta, prelucrare a colectiilor, catalogare, organizarea cataloagelor
- Asigura cresterea fondurilor de publicatii ale bibliotecii in functie de dinamica pietei de tiparituri, caracterul enciclopedic, precum si resursele bugetare existente
- Asigura completarea curenta si retrospectiva a a colectiilor prin achizitii, abonamente, schimb, donatii, alte surse
- Efectueaza evidenta primara, individuala si gestionara a colectiilor in conformitate cu normele biblioteconomice uzuale
- Prelucreaza, descrie bibliographic si clasifica publicatiile intrate in colectiile bibliotecii
- Organizeaza sistemul de catalogare propriu, asigurand informatii de actualitate asupra existentei si circulatiei fondurilor de publicatii
- intreprinde activitati de implementare a surselor de informare si documentare in sistemul modern automatizat de transmitere si regasire a informatiilor, existent in biblioteca
2. Serviciul studii, cercetare, informare bibliografica, automatizarea serviciilor. Asistenta de specialitate
- Ca prima etapa a documentarii, informarea bibliografica pune la dispozitia utilizatorilor spre consultare instrumente de informare elaborate de biblioteca noastra sau de alte institutii similare din tara (bibliografii tematice, selective si adnotate)
- Asigura beneficiarilor posibilitatea unei documentari rapide in vederea consultarii fondului de publicatii (realizand bibliografii curente si retrospective precum si alte informatii factologice)
- Este principalul purtator si furnizor de informatii privind bibliografia locala atat pentru utilizatori cat si pentru alte biblioteci din tara, constituindu-se ca parte a bibliografiei nationale; colaboreaza cu celelalte servicii ale bibliotecii in vederea optimizarii si diversificarii informatiilor bibliografice atat prin sisteme traditionale (cataloage, anuare, liste bibliografice, indici, etc.) cat si prin sistemul informatizat ce asigura dezvoltarea, automatizarea, inregistrarea, prelucrarea si regasirea acestora
- Pune la dispozitie sistemul informational cu date locale; studiaza traditiile de lectura din acest perimetru geografic in vederea elaborarii unor lucrari in domeniu
- Realizeaza asistenta de specialitate pentru bibliotecile orasenesti si comunale din judet
- Organizeaza schimburi de experienta, dezbateri pe probleme de specialitate
- Efectueaza studii, cercetari, analize asupra fenomenului lecturii publice
- Coordoneaza activitatea de perfectionare profesionala.
3. Serviciul "Relatiilor cu utilizatorii"
- Are ca obiectiv prioritar atragerea in sfera lecturii a unui numar cat mai mare de locuitori ai municipiului si judetului, carora le distribuie spre studiu lucrari din toate domeniile cunoasterii, pentru satisfacerea cerintelor de lectura, informare si documentare
- Asigura orientarea utilizatorilor in utilizarea cataloagelor, imprumutul la domiciliul solicitantilor a lucrarilor din fondul uzual, studiul in salile de lectura, auditii si vizionari colective sau individuale, imprumutul interbibliotecar la cerere
- Organizeaza activitati de comunicare a colectiilor sub forma de expozitii, dezbateri, intalniri cu autori, simpozioane si alte asemenea reuniuni culturale
- Tine evidenta utilizatorilor, a frecventei acestora si a publicatiilor eliberate spre lectura, statistica de biblioteca, recuperarea publicatiilor imprumutate sau despagubirea bibliotecii in cazul unor prejudicii, potrivit prevederilor legale
- Prin anchete si sondaje sociologice urmareste modul de percepere in randul utilizatorilor a functiei sociale si culturale a bibliotecii, propunand modalitati de ridicare a activitatii la un nivel superior.
Adresa: Strada Stelea, Nr. 2, Cod 130018, Targoviste, Dambovita, Telefon/Fax 0245/612316
E-mail: office@bjdb.ro
Director: Prof. dr. Victor Petrescu : victor_petrescu2003@yahoo.com
Noutati




