Masurile luate de universitati pentru combaterea plagiatului sunt din ce in ce mai severe. Chiar daca anumite institutii inca nu pedepsesc foarte aspru, trebuie sa tii cont de faptul ca plagiatul nu este cea mai buna solutie pentru a trece prin facultate, daca vrei sa si ramai cu ceva. Atunci cand eviti sa copiezi, poti, totusi, sa ajungi sa plagiezi fara sa vrei. Cum faci ca plagiatul sa nu isi faca loc in proiectele tale, descopera in randurile de mai jos!
In cazul in care nu iti este foarte clar ce anume inseamna plagiat si asupra caror activitati se aplica, nu ezita sa ceri lamuriri profesorilor de curs. Fiecare dintre acestia poate avea asteptari diferite referitoare la felul in care iti citezi sursele – prin urmare, cere lamuriri ori de cate ori ai neclaritati.
O data ce te apuci de redactarea lucrarii propriu zise, ia aminte la urmatoarele tipuri de plagiat neintentionat:
1. Nu atribui citatului sursa corespunzatoare
Cea mai intalnita forma de plagiat este cea prin care studentii nu atribuie unui citat, unei idei din lucrare sursa corespunzatoare. Este destul de greu sa stii in permanenta de unde iti vin ideile (este clar ca nu prea avem cum sa avem idei originale), insa, atunci cand iti bazezi proiectul pe o anume lucrare, asigura-te ca, ori de cate ori folosesti idei din aceasta, mentionezi acest lucru printr-o referire la sursa.
2. Nu ai surse
Aceasta greseala apare atunci cand lucrarea ta stufoasa nu are trecute in sectiunea de bibliografie suficiente titluri-surse care sa-i justifice dimensiunile. Acest lucru poate sugera fie ca te-ai inspirat doar din foarte putine surse – ceea ce nu este tocmai recomandat – fie ca „ai omis” sa le treci in bibliografie din diverse motive. Oricum ar fi, este bine sa stabilesti de la bun inceput o bibliografie consistenta, in raport cu numarul de pagini pe care lucrarea ta trebuie sa il contina, pentru a nu avea surpriza sa pici examenul sub acuzatia de plagiat sau din cauza calitatii proaste a proiectului.
3. Predai lucrarea altcuiva
Tot plagiat se numeste (cum altfel?) si atunci cand iti atribui meritele pentru munca altcuiva. Fie ca o iei gata facuta cu incuviintarea autorului, fie ca nu, aceasta practica nu este deloc recomandata. Asadar, pentru a evita neplaceri, straduieste-te sa iti faci de unul singur proiectele, oricat de complicate ti s-ar parea acestea la prima vedere.
4. Predai o lucrare mai veche de-a ta
Suprinzator sau nu, si atunci cand predai la un curs o lucrare mai veche, pe care ai facut-o pentru un altul, tot plagiat (neintentionat) se numeste. Si chiar daca pana acum nu ai stiut ca este vorba tot despre plagiat, acest lucru nu te scuteste de responsabilitate.
Cum faci sa eviti plagiatul neintentionat? Incearca urmatoarele variante:
1. Documenteaza-te eficient si din timp
Pentru a evita sa intri in panica si sa apelezi la lucrari gata facute din lipsa de timp, apuca-te de lucrarile stufoase pe care le ai de realizat in timpul facultatii, cat mai devreme. Ia-o incet, procurandu-ti treptat toate materialele de care ai nevoie si lucrand pe bucati mici.
2. Citeaza
Folosind tehnicile – MLA, APA, etc - sugerate de profesorul de curs, citeaza fiecare idee preluata din alta parte. Nu exagera, citand afirmatii generale, pe care le cunoaste toata lumea, ci idei specifice, preluate ca atare din diverse surse.
3. Scrie lucrari pe subiecte diferite
Chiar daca esti nevoit sa faci mai multe eseuri in cadrul aceluias curs, incearca sa alegi subiecte cat mai variate, astfel incat sa eviti sa te plictisesti, dar si sa furi din propriile lucrari deja scrise.
Dana Saporan - editor Studentie.ro
Cum eviti plagiatul neintentionat
label
Studentesc
calendar_month
2010-11-04, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:58
history_edu
studentie.ro