1/18872
label Studentesc autorenew 2025-09-29, 16:58 history_edu Dana Saporan
Desi anul universitar a inceput deja de ceva timp, tu inca mai continui sa iti aduci de acasa si sa iti cumperi lucrusoare de care ai mare nevoie la facultate si in camera de camin. Dar unde sa le mai depozitezi pe toate? Afla cum iti poti organiza spatiul astfel incat sa ai loc pentru toate!

1. Foloseste spatiul de sub pat
In cazul in care patul din camera de camin in care locuiesti este suficient de inalt pentru a-ti permite sa depozitezi lucruri sub el, profita de ocazie si organizeaza-ti pantofii sau cartile, spre exemplu, in acest spatiu gol. Nu le arunca alandala, pentru ca tot tu va trebui sa le strangi, intr-un final; mai degraba cumpara-ti un raft sau fa rost de niste cutii si pune-ti lucrurile acolo. Astfel, iti va fi mai usor sa le gasesti atunci cand vei avea nevoie de ele.

2. Usa - loc ideal pentru cuier
Nu trebuie sa iti ignori usa de la camera, pe care o poti transforma foarte usor in cuier - trebuie doar sa cumperi... un cuier care sa se poata lipi. Poti atasa de usa si un suport pentru maruntisuri de care te lovesti adesea: ata si ac, foarfece, etc. Astfel, nu va mai trebui sa iti inghesui aceste lucruri marunte prin sertarele noptierei (daca ai asa ceva) si sa risti sa nu dai de ele, atunci cand iti sunt necesare.

3. Cumpara scaune pliabile
Daca mai ai nevoie de scaune, pe langa cele pe care le ai deja in camera de camin, nu iti bate capul cu scaune obisnuite, care iti vor ocupa loc inutil. Mai degraba achizitioneaza-ti 2-3 scaune pliabile, pe care sa le tii intre dulap si perete, de pilda, folosind, astfel, la maxim spatiul disponibil al camerei de camin.



4. Nu uita de spatiul de pe dulap
Dulapurile se transforma adesea in depozit de geamantane - totusi, pentru a reusi sa mai scapi de cateva dintre lucrurile care te incomodeaza in camera de camin, poti profita de spatiul gol din trollere pe care il poti umple cu tot ceea ce nu folosesti in mod frecvent. Lasa-ti la indemana un singur geamantan pe care sa il folosesti cand pleci acasa/calatoresti in weekend.

5. Cumpara mobila inalta
Daca te gasesti in situatia de a fi nevoit sa iti cumperi cateva piese de mobilier in camera de camin, opteaza intotdeauna pentru unele inalte, care sa nu iti ocupe mult loc, dar care sa fie suficient de incapatoare pentru a-ti depozita lucrusoarele.

6. Pune-ti cartile pe rafturi
Nu in ultimul rand, daca iti este permis sa bati cuie in peretii camerei de camin, profita de ocazie si cumpara-ti un raft sau doua pe care sa iti tii cartile de la facultate. Astfel, le vei avea mereu la indemana si vei economisi si mult spatiu de depozitare.

Nu exista o formula magica prin care sa iti depozitezi lucrurile in camera de camin astfel incat sa beneficiezi de cat mai mult spatiu - mai ales atunci cand stati 4-5 intr-o singura incapere - insa, daca iti folosesti imaginatia, poti gasi solutii dintre cele mai ingenioase. Cateva ti-am oferit noi. Tu ce idei de depozitare ai?

Dana Saporan - editor Studentie.ro