Fa-ti o sesiune mai usoara
2/23025
calendar_month 16 Mai 2011, 00:00
Semestrul doi a zburat ca vantul si ca gandul si te-ai trezit din nou in sesiune. Cat inca mai ai timp, insa, gandeste-te sa iti usurezi munca anevoioasa specifica acestei perioade si sa te organizezi! Ce ai putea sa faci pentru a avea o sesiune mai usoara, descopera in continuare!

1. Fa-ti curat in camera

Stii cum este in sesiune: esti tentat sa faci orice mai putin ceea ce ai de facut, adica sa inveti pentru examene si sa scrii proiecte. Pentru a scapa de una dintre miile de tentatii pe care le ai la indemana in sesiune, fa-ti curat in camera din timp.

Bineinteles, si cat va dura sesiunea, nu ar strica sa mai speli si tu pe jos si sa stergi praful, insa apuca-te de acum sa iti organizezi dulapul, sa iti cureti eliberezi biroul de prostii, etc. Vei gasi ceva de facut in sensul asta si in sesiune, asta este clar – dar nu lasa totul pentru acea perioada!

2. Organizeaza materialele de studiu
Daca tot esti la capitolul curatenie in camera, arunca un ochi si peste materialele de studiu. Vezi pe unde le-ai pus – daca esti mai imprastiat – si pune-le pe toate la un loc. Verifica mailul, suna colegii si vezi daca te-ai pus la punct cu tot ceea ce iti trebuie pentru sesiune. Daca nu...

3. Fa rost de cursurile lipsa
... este momentul sa iti faci rost de toate materialele care it lipsesc: cursuri, seminarii, documente, carti, etc. Asigura-te ca le ai pe toate inainte de inceputul sesiunii, pentru a nu umbla disperat in ziua de dinaintea unui examen in cautarea unui curs super-mega-important!

4. Apuca-te de proiectele urgente
Pana la aceasta data, trebuie sa fi aflat cam cand ai de predat proiecte, de sustinut examene, in presesiune si sesiune. Daca ai deadline-uri in perioada imediat urmatoare, atunci apuca-te sa lucrezi la proiectele urgente de pe acum, pentru a nu le lasa pe ziua/noaptea de dinaintea predarii lor. Daca nu ai niciun chef, macar vezi ce materialele ti-ar trebui pentru a le putea realiza – daca le aduni pe toate, iti va fi oricum mai usor sa concepi proiectele in cauza, chiar si pe ultima suta de metri.

5. Fa-ti un orar de studiu
Si asigura-te ca te tii de el! Cu alte cuvinte, nu iti inchipui ca, daca iti pui 12 ore de studiu intens pe zi, vei invata pe rupte 12 ore pe zi! Fii realist si tine cont de ritmul tau de invatare – daca nu esti obisnuit sa studiezi mai mult de 4 ore pe zi, fii sigur ca nu vei reusi din prima sa stai 12 ore cu nasul in cursuri si carti!

In plus, plaseaza strategic pauze de relaxare, astfel incat sa nu risti sa te enervezi atat de tare incat sa renunti complet la studiu si sa iti dai programul peste cap (si sansele de a lua un anumit examen din sesiune).

6. Ocupa-te de temele restante

Daca nu ai prea dat pe la facultate in timpul semestrului, s-ar putea sa ai supriza sa descoperi ca ai niste teme de facut pentru a putea sa intri in examen sau pentru a-ti putea primi nota de seminar, de pilda. Da sfoara in tara, informeaza-te si pune-te pe treaba! Nu vrei sa fii nevoit, apoi, sa dai telefoane sau mail-uri ori sa te tii de capul profesorului pe la facultate pentru a-ti primi temele cu intarziere si a-ti da voie sa intri in examen!

7. Citeste cate ceva

Daca ai o bibliografie stufoasa din care urmeaza sa dai examen, iar tu nu ai parcurs mai nimic din ea, da-i bataie si citeste cartile mai subtirele. In ceea ce le priveste pe celelalte, fa rost de rezumate, roaga-i pe colegii mai silitori sa iti imprumute notitele proprii pe baza cartilor respective, etc.



8. Gandeste-te la metode de relaxare
Pentru ca nu ai cum sa inveti incontinuu in sesiune, gandeste-te din timp la metode de relaxare. Insereaza-ti pauze dese si scurte si, periodic, si unele mai lungi. Iesi la plimbare, oxigeneaza-ti mintea si nu astepta niciodata sa atingi acel prag cand esti atat de obosit/stresat, incat nu iti mai vine sa mai faci absolut nimic. Gaseste mai multe sfaturi referitoare la relaxarea in sesiune in 5 metode usoare de a scapa de stres in sesiune.

9. Planifica-ti vacanta
Pentru a te motiva sa treci cu bine si de aceasta sesiune, incepe sa iti planifici vacanta de vara: ce vei face imediat dupa sesiune, unde vrei sa te plimbi in vacanta, ce tari ti-ar placea sa vizitezi, etc. Include activitati placute, care sa te motiveze sa muncesti mai mult pentru a-ti umple timpul si a-l face sa treaca mai repede.

10. Petrecere inainte de sesiune
Cum sesiunea este destul de lunga si nu iti prea permite sa te distrezi asa cum ai vrea tu – sau, cel putin, ar trebui sa te faca sa eviti distractiile prea dese si prea lungi – organizeaza o iesire ca la carte cu prietenii, inainte de perioada examenelor. Dati un chef in camin, mergeti in club, etc. - important este sa va faceti toti plinul pentru o vreme si sa nu va mai vina (chiar asa de des) sa iesiti in cluburi sau la alte distractii pe durata sesiunii.

Dana Saporan - editor Studentie.ro