Inainte era usor, erai la tine acasa, toata lumea te cunostea si orasul il stiai ca-n palma. Dar aici ai cel putin 4 spitale unde se tin cursuri, doar 2 magazine de unde iti poti lua cele necesare unui tanar medicinist, iar tu abia daca ai invatat drumul de la camin pana la facultate.
Daca te regasesti in randurile de mai sus citeste cu atentie ce urmeaza:
Ghidul bobocului, student la medicina:
1. Cum ajungi la gara, la camin, la cursuri?
Asa cum bine stiti, Facultatea de Medicina `Carol Davila` din Bucuresti se afla pe bulevardul Carol Davila, in zona statiei de metrou Eroilor. Ceea ce inseamna ca medicinistii vor folosi metroul destul de des.
Pentru a ajunge la Gara de Nord ai de ales intre doua variante: prima, cu metroul de la statia Eroilor, in directia dristor 2 pana la statia Gara de Nord; a doua , cu autobuzul 123 pe care il iei din statia Podul Eroilor.
In ceea ce priveste cazarea studentilor la medicina, majoritatea dintre ei probabil ca vor sta sau stau deja in caminele din Regie si Grozavesti. Aici puteti ajunge cu metroul de la Eorilor pana la Grozavesti sau cu autobuzul 601, linie studenteasca ce are capatul in Regie.
Sa trecem totusi la lucruri mai importante, cum ar fi de exemplu locatiile in care vei avea cursuri. Daca te gandeai ca timp de 6 ani de zile nu te vei desparti de Facultatea de Medicina Spitalul Universitar avem o veste proasta pentru tine: profesorii tai isi tin cursurile `la ei acasa`, in traducere libera spitalele unde lucreaza ca medici. Astfel vei fi nevoit sa strabati Bucurestiul in stanga si-n dreapta pentru a ajunge la:
- Spitalul `Matei Bals` si Spitalul `Colentina`(la ambele poti ajunge cu metroul de la statia Eroilor pana la Stefan cel Mare - magistrala M1, in directia Dristor 2)
- Sahia si Facultatea de Farmacie. Traseul cu metroul este urmatorul: din statia Eroilor pana la Piata Unirii (magistrala M1, in directia Republica); aici schimbi metroul in directia Universitate, unde cobori si o iei prin spate pe la Intercontinental, pe strada Batistei. Facultatea de Farmacie o vei gasi pe stanga, inainte de ambasada Americii, iar Sahia pe a doua strada la dreapta. O alta varianta pana la Universitate este cu unul din autobuzele 336, 601, 123, 236 care opresc in statia Pod Eroilor sau troleul 69, 90, 61 sau 91 din statia Facultatea de Medicina.
Un alt loc pe care va trebui sa-l vizitezi la inceputul fiecarui an universitar este Casieria unde vei achita taxa de scolarizare (in cazul in care esti la taxa), situata pe strada C.A. Rosetti, in apropiere de Facultatea de Limbi Straine.
Pentru a ajunge aici ia metroul pana la Universitate si apoi pe jos in directia Piata Romana. Dupa ce treci de cinematograful Scala, la intersectia semaforizata B-dul Magheru cu Str. C.A. Rosetti ia-o la dreapta, pe langa magazinul Sefora, si mergi pana unde se bifurca strada. Aici, pe partea stanga este casieria.

2. Unde mananci `studenteste` . . .
Orarul unui student la medicina este foarte incarcat, incepand chiar cu primul an. Asadar, tuturor bobocilor le recomandam sa retina rapid toate locurile unde se poate manca bine daca nu vor sa invete pe stomacul gol.
Intreband pe unul, pe altul, am aflat ca medicinistii prefera sa manance in pauzele dintre cursuri la
- Cantina Facultatii de Drept. Aici se ajunge foarte usor cu troleele 69, 90 sau pe jos, iar mancarea este si buna si ieftina fata de alte locuri mai apropiate de facultate.
- Cei grabiti isi cumpara in graba o gustare de la patiseria din statia de metrou Eroilor)
- iar cei mai comozi, care nu vor sa se deplaseze prea departe de facultate aleg PubMed, pubul din incinta facultatii, sau cantina din Spitalul Universitar, de la etajul 14 (din anumite surse am aflat ca aici preturile nu ar fi tocmai mici)
- singurul restaurant `cu acte in regula` si preturi pe masura din zona Facultatii de Medicina este localul Derby din zona Cotroceni, situat pe partea stanga, pe B-dul Eroilor Sanitari la nr.49A.

3. Unde bei o bere cu prietenii . . .
Ei bine, poate nu bere . . . asta daca nu vrei sa-ti tremure mana in sala de disectie. Dar macar o cafea sau un suc tot trebuie sa bei intre cele opt, noua ore de scoala.
Pentru inceput, cand inca nu cunosti imprejurimile, rezuma-te la o coca-cola in incinta facultatii, la PubMed, sau la o apa plata cu lamaie pe terasa Amfiteatru, din Spitalul Universitar (localul este la parter, intrare Ambulatoriu). Este o buna ocazie sa observi personajele din facultate si poate chiar sa legi cateva prietenii cu noii colegi.
Odata introdus in atmosfera de proaspat student, intinde-ti antenele si catre zonele mai indepartate. Incearca pe rand pubul Derby, unde poti sa si mananci (vezi adresa mai sus, la categoria `unde mananci studenteste`), localul Dante (situat vizavi de Facultatea de Drept) sau Ceainaria Cotroceni, daca ai de dat de la 7 lei in sus pe un ceai. Ceainaria o gasiti pe B-dul Gh. Marinescu nr. 25, vizavi de Palatul Cotroceni.

4. Unde petreci . . .
Zona Eroilor este recunoscuta ca un cartier linistit, unde nu vei intalni cluburi deschise pana dimineata sau baruri unde sa-ti petreci noptile.
Dar ce mai conteaza, cand tu esti cazat in `inima` petrecerilor, in Regie.
Aici poti gasi informatii despre cluburile si viata de noapte a studentilor din Regie.
Unde mai pui, ca tocmai ti-ai facut cativa prieteni noi, mai norocosi decat tine, care stau in gazda prin zone centrale precum Unirii, Universitate sau Romana. Ceea ce nu poate sa insemne decat ca vei frcventa acele locuri din ce in ce mai des.
Afla mai mule informatii despre: Piata Unirii - Universitate si Piata Romana.
5. Unde te `culturalizezi` . . .
Poate ca nu vei gasi prea multe obiective turistice in aceasta zona, dar cu siguranta vei avea la discretie locuri in care te vei putea plimba in aer liber.
Si totusi! Un student la medicina nu trebuie sa rateze o vizita la Muzeul Palatului Cotroceni (atentie! intrarea vizitatorilor se face prin soseaua Cotroceni, vis-a-vis de Gradina Botanica; vizitele la muzeu se fac cu programare anticipata la tel: 021/317.31.07, pret bilet redus pentru studenti 6lei/persoana) sau o seara la Opera Romana. Ar fi si pacat, avand in vedere cat de aproape te afli de ambele locatii.
Cat despre plimbari, incepi cu o vizita la Gradina Botanica. Poti merge acolo in orice zi, intre orele 9 si 17:00, mai putin luni, cand este inchisa.
Chiar si in parcul Facultatii de Medicina te poti relaxa in pauzele dintre cursuri.
Daca tocmai ai luat masa la cantina de la Drept, iti poti face siesta in Parcul Cismigiu, pe maulul lacului, sau in Parcul Eroii Sanitari, de langa statia de metrou Eroilor. Nu te lasa influentat de zvonurile aruncate despre Parcul de la Opera (se spune ca este locul de intalnire al homosexualilor). Multi studenti se duc in acest parc cu iubitul/a . . . de sex opus, bineinteles.
Ultimul parc pe lista noastra este Parcul Izvor, la doar o statie de metrou de facultate. De cele mai multe ori, aici au loc tot felul de concerte si manifestii datorita marimii considerabile a locului. Iar daca vrei sa te opresti la o cafea gasesti si vreo doua terase cu preturi medii.
6. De unde cumperi/imprumuti carti, cursuri, ustensile medicale ?
Bun . . . am ajuns la ultima parte din ghidul nostru. Este momentul adevarului. Tanarul medicinist va cheltui o avere pe carti, dictionare, atlase, sute de pagini de copii xerox si ustensile medicale. De unde poti cumpara sau imprumuta toate aceste lucruri afla in cele ce urmeaza.
Sa incepem cu centrele de copiere. Asa cum probabil vei afla si de la colegii din ani mai mari, cele mai ieftine centre sunt: centrul de copiere din Facultatea de Medicina (aflat la subsol) si centrul de copiere situat vizavi de Facultatea de Drept. Iti vei spune in gand `Ce conteaza o mie, doua in plus la niste xeroxuri!`. Asteapta sa vezi zecile de manuale de dimensiunea unui DEX pe care vei prefera sa le xeroxezi decat sa le cumperi cu milioane de lei!! Un alt centru de copiere, ceva mai scump, este cel de la metrou, iesirea dinspre Spitalul Universitar.
Cartile pe care vei fi nevoit sa le cumperi, de cele mai multe ori cu bani `grei`, le poti gasi la Libraria Mihai Eminescu, de la Universitate, la Libraria Spitalului Universitar (intrarea pe la Amfiteatrul unde se tin cursuri, in apropiere de morga) sau la Editura Calisto din cartierul Colentina, strada Elena (aici vei gasi majoritatea exemplarelor cautate). Daca nu te induri sa dai banii pe un atlas de anatomie sau pe vreo alta carte mai scumpa, incearca sa faci rost de ea la Biblioteca Facultatii de Medicina (cartile dedicate celor de anul I le gasesti in sala de la etajul 1, urmand ca din anul II sa frecventezi sala de lectura de la parter).
Pentru halate si alte ustensile medicale exista un magazin mai ieftin in centrul vechi al Bucurestiului, in apropiere de Lipscani.
Pentru alte informatii referitoare la viata in Bucuresti intreaba specialistul studentie.ro.
Laura Popescu - Editor Studentie.ro