Cand spui zi gri, nu te gandesti cu siguranta la un moment prea fericit al existentei tale. Si totusi, chiar si cea mai mohorata si neplacuta zi, cum sunt cele de iarna sau cand afara toarna cu galeata, poate fi transformata intr-una de care sa profiti la maxim! Daca te confrunti si tu cu zile gri in facultate, invata cum sa te bucuri cat mai mult de ele!
1. Fa curatenie
Ok, poate nu este chiar primul lucru la care te gandesti atunci cand ai parte de o zi mohorata si friguroasa, pe care esti obligat sa o petreci in casa. Dar cum se intampla adesea sa ramai in urma la capitolul „curatenie” in camera de camin, ai putea profita de ocazie pentru a ajunge la zi. Nu trebuie neaparat sa te apuci sa freci podele; o mica organizare a vraistei si cateva haine spalate (plus stersul prafului, eventual?) ar trebui sa te faca sa te simti mult mai bine, la final.
2. Fa-ti un CV
Daca nu ai inca unul, o zi mohorata, cand ai mult timp de pierdut, poate fi momentul propice sa iti redactezi CV-ul. Chiar daca esti la inceput de facultate si nu ai chef sa iti cauti un job in viitorul apropiat, Cv-ul iti poate fi de folos atunci cand aplici pentru studii in strainatate sau chiar si atunci cand intentionezi sa te inscrii intr-un ONG. Oricum ar fi, important este sa ai acolo, pregatit si, in caz de nevoie, doar sa il mai „cosmetizezi” un pic inainte de a-l trimite.
3. Citeste
Cu siguranta ai o multime de carti si cursuri de parcurs pana la finalul semestrului, asa ca de ce nu ai profita de vremea mohorata de afara pentru a citi? Cel mai probabil esti oricum in urma cu lectura, asa ca o astfel de zi este cum nu se poate mai nimerita pentru a recupera. Chiar daca nu o sa ai chef sa citesti foarte mult, cel putin vei avea satisfactia ca nu esti complet paralel cu o anumita materie. Si cine stie, poate chiar vei vrea sa iti continui lectura (de buna voie) si in zilele insorite!
4. Gateste
Poate ca stai in camin si primesti mancare de acasa, dar de ce nu ai profita de o zi gri pentru a-ti imbunatati aptitudinile de bucatar? Este clar ca nu poti gati tocmai preparate sofisticate la plita din camera, dar o mancare gustoasa tot ar trebui sa reusesti sa faci – fie ea si o simpla omleta sau cartofi prajiti cu oua ochiuri.
5. Urmareste filme
Mai este nevoie sa mentionam aceasta activitate? Cel mai probabil aceasta este cea la care te si gandeai cand ai dat cu ochii de vremea de afara. Drept urmare, uita-te la cate filme ai tu chef, eventual comedii sau orice alt gen menit sa te binedispuna!
6. Dormi
Daca, in mod normal, duci o viata agitata, prins intre cursuri, iesiri cu prietenii si alte activititati, intr-o zi cand nu iti vine sa dai nici macar un caine afara din casa, profita de orele libere si recupereaza la capitolul „odihna”. Dormi atat cat simti nevoia, dar nu uita sa iti umpli ziua si cu alte activitati placute.
Dana Saporan - editor Studentie.ro
Invata sa profiti de zilele gri din facultate!
label
Studentesc
calendar_month
2011-02-18, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:59
history_edu
studentie.ro