MODIFICARILE PROPUSE DE ADOMNITEI VOR REDUCE AUTONOMIA UNIVERSITARA

calendar_month 07 Aug 2007, 00:00
UNSR se opune vehement acestei decizii, considerand gresita intentia conducerii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului de a introduce un consiliu director, ca organism de conducere cu sapte membri, pe langa Senatul Universitar. Studentii sunt de parere ca aceasta miscare nu poate fi decat un pas inapoi pentru invatamantul romanesc, si asa subrezit. Ei raman la ideea ca Senatul Studentesc ar trebui sa ramana principalul organism care decide modul de conducere al universitatii. Componenta acestuia este prevazuta prin lege sa fie 25% din reprezentanti ai studentilor.
Potrivit proiectului lege al invatamantului, pe langa Senatul Universitar ar urma sa functioneze un Consiliu Director, format din sapte membri. Printre alte atributii, acest consiliu ar putea avea capacitatea sa demita rectorul.
Proiectul a fost dezbatut pe larg in urma cu o saptamana de catre reprezentantii Ministerului Educatiei si cei ai Consiliului National al Rectorilor.

Noutati




