Taxe fictive la cazare la Iasi
3/37134
calendar_month 01 Oct 2015, 00:00
Studentii Facultatii de Automatica si Calculatoare din cadrul Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iasi s-au plans ca li s-a perceput o taxa fictiva la cazare. Acestia sustin ca banii ar ajunge la Liga Studentilor si protocolul pentru comisia de cazare.

Inainte de a primi o camera in camin, studentilor li s-ar fi cerut o taxa de 10 lei ca o cotizatie pentru viza de flotant, doar ca aceasta, potrivit conducerii Universitatii, se plateste din taxa pentru prima luna de cazare prin transfer bancar din vistiera institutiei.

"Noul sef de camin a preluat din atributiile unei masinarii de produs bani, chitante aproape obligatorii pentru studentii de anul I care nu cunosc demersurile, pentru asa-zisa «cotizatie pentru viza de flotant», banii fiind de fapt «sponsorizari» in valoare de 10 lei in cadrul Ligii Studentilor si protocolul pentru comisia de cazare", au spus studentii in plangerea formulata.

De cealalta parte, prorectorul Universitatii, responsabil cu problemele studentesti, prof. dr. Stefan Grigoras, a declarat ca "Nu s-a incasat niciun ban pentru viza de flotant, niciun leu, pe timpul mandatului meu. Taxa de flotant se plateste din tariful de cazare automat".

Andreea Catan
Foto: idealcasa.wgz.ro